Managerul general al vicecampioanei României este de părere că Dan Petrescu a greșit enorm în fața suporterilor, care erau supărați pe el și din momentul în care a sărutat stema Rapidului.
MM Stoica a spus că ultrașii FCSB-ului au promis că vor veni în număr mare la Buzău, pentru duelul cu CFR Cluj, iar Dan Petrescu va fi apostrofat după scandările triviale de la bucuria de titlu.
„Vă dau cuvântul meu de onoare că vrem să facem cum doresc suporterii, pentru că așa atașament față de echipă nu am văzut de mult timp. Echipa a fost dezavantajată de faptul că a fost alungată din București, oamenii simt asta.
Nu mă interesează că politicienii care au făcut asta vor plăti în viitor, că vor plăti, mă interesează că am suferit noi”.
„Chestia asta atrage suporteri, toată lumea era concentrată pe finala campionatului, a contat enorm că am pierdut două puncte pe o greșeală de arbitraj.
Eu eram înjurat mult înainte și acuzat că am pierdut campionatul, dar acum toată lumea e concentrată pe sezonul viitor. O să vedeți ce o să fie la Buzău”, a mai spus MM Stoica, la TV OrangeSport.
Managerul general al vicecampioanei României a explicat de ce meciul cu CFR Cluj are o miză importantă, deși clujenii au câștigat deja titlul de campioană:
„După melodia asta superbă cântată de Petrescu și ai lui, are miză meciul cu CFR. Petrescu a fost un simbol al echipei, el și Ilie Dumitrescu au fost singurii jucători mari care au crescut acolo. Ilie nu s-a dezis niciodată de club, Petrescu a făcut o greșeală cu Rapidul, lumea a fost pornită pe el, după s-a mai potolit problema asta.
Ideea e că suporterii sunt foarte porniți, asta e scandată de ultrașii altor echipe rivale. Eu n-aș da mari dimensiuni, doar că ultrașii dau importanță”.
„Am vrut să le dăm vacanță celor pe care îi bănuim că merg la echipa națională, dar nu prea e în regulă nici pentru Edi să vină din vacanță la națională. Nu știu dacă vor juca toți, dar își vor face programul normal”, a mai spus MM Stoica.