Fotbalul englez a primit o lovitură grea înainte de noaptea dintre ani. Andy Carroll, atacant cu echipe precum Liverpool sau Newcastle în CV, este pe punctul de a intra în închisoare. Care a fost delictul comis.
Andy Carroll riscă să ajungă în spatele gratiilor. Fostul vârf al formațiilor Liverpool și Newcastle United a fost inculpat pentru nerespectarea unui ordin de protecție și este așteptat să apară marți în fața Tribunalului de Magistrați din Chelmsford, conform The Telegraph. În vârstă de 36 de ani, atacantul a fost reținut în aprilie, fiind suspectat de fapte care ar fi avut loc încă din luna martie.
Tot ziarul britanic relata, la începutul lunii decembrie, că un fost star din Premier League a fost reținut de autorități. Ulterior, poliția din Essex a confirmat că este vorba despre atacantul Andy Carroll.
„Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru încălcarea unui ordin de non-molestare. Andrew Carroll, în vârstă de 36 de ani, din Epping, a fost arestat pe 27 aprilie, iar presupusa faptă este legată de un incident care a avut loc în luna martie. Acesta urmează să se prezinte la Tribunalul de Magistrați din Chelmsford pe 30 decembrie”, a transmis poliția din Essex.
Un ordin de restricție, cunoscut și ca ordin de protecție, reprezintă o decizie civilă prin care unei persoane i se interzice să se apropie sau să ia legătura cu o altă persoană ori să ajungă la o anumită adresă.
Încălcarea acestei măsuri este considerată infracțiune și poate atrage, în funcție de gravitatea situației, o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani. În acest moment, Carroll este legitimat la Dagenham & Redbridge, formație din liga a șasea, după ce a evoluat la Girondins de Bordeaux în sezonul 2024–2025.
Andy Carroll a început fotbalul la Newcastle United, ca mai apoi să fie protagonistul unui transfer la Liverpool. Pe lângă cele două cluburi de top, atacantul a mai fost legitimat la Preston North End (n.r. – împrumut), West Ham United, Reading (n.r. – împrumut), West Bromwich Albion (n.r. – împrumut), Aston Villa (n.r. – împrumut), Derby County (n.r. – împrumut), Amiens SC (Franța), Girondins de Bordeaux și Dagenham & Redbridge