Michael Oliver a avut o prestație slabă pe durata partidei de la Zenica, favorizând jocul dur al bosniacilor. Cea mai importantă eroare a britanicului s-a consemnat în repriza a doua, când ar fi trebuit să-i arate cartonașul roșu lui Haris Tabakovic după intrarea la Marius Marin. Ulterior, l-a eliminat direct pe Denis Drăguș, la doar două minute distanță de la intrarea sa în teren. “Centralul” nu a fost deloc menajat de Emil Grădinescu, care a comentat partida alături de Costi Mocanu, la Prima TV.
Emil Grădinescu este de părere că Michael Oliver a venit cu temele făcute la Zenica și că le-a favorizat pe gazde de fiecare dată când a avut ocazia. Totodată, jurnalistul a oferit detalii despre prestațiile arbitrului în Premier League, unde a făcut numeroase “nenorociri”. De altfel, Arsenal l-a și recuzat în sezonul trecut, dar anul acesta va avea din nou de „luptat” cu el, pentru că a fost delegat la derby-ul cu Tottenham de duminică.
“Din păcate, lucrurile au stat exact așa cum bănuiam. L-au pus pe Michael Oliver care vine dintr-un campionat unde brutalitățile sunt continue și dese. Asta era clar că va favoriza jocul la rupere al gazdelor. Plus că eu îl știu din campionatul Angliei, știu ce nenorociri a făcut. Arsenal l-a recuzat și Federația a acceptat deși nu obișnuiește să facă asta. În Anglia, arbitrul ăsta l-a eliminat greșit pe unul de la Arsenal, sezonul trecut, nu mai știu pe cine. A fost chemat la VAR, băi vezi că e altul nu e ală… Nu a vrut să meargă și l-a dat afară pe ăla. Până la urmă Arsenal a zis că nu mai vrea să-l vadă până la sfârșitul sezonului”, a spus Emil Grădinescu, la FANATIK SUPERLIGA.
Grădinescu subliniază că Michael Oliver și-a dat cel mai mult în petec în repriza a doua, când a trecut și mai mult cu vederea jocul dur al gazdelor. Nu-și poate explica de ce Haris Tabakovic nu a fost eliminat după intrarea la Marius Marin.
“A fost jaf și cotropire în repriza a doua. Cred. totuși, că e de roșu la Drăguș. Dar e și la Marin. Îi dă cu cotul, îi sparge urechea. Ce mai vrei să-i facă? Să-i rupă capul? E roșu, dai cu cotul intenționat. Ești mai înalt ca el, ești mai mare, dar vrei să-și faci loc acolo, să ajungi la minge și dai cu cotul, îi spargi urechea. Știu de la luptătorii mei… Doare urechea al naibii! E interns vascularizată și doare… Plus alte prostii pe care le-a făcut. Când a scăpat Mihăilă… Am văzut noi de la 100 de metri că e corner, că mingea e deviată de portar”, a mai spus jurnalistul.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, Emil Grădinescu și-a adus aminte de un episod cu Michael Oliver din urmă cu peste un deceniu, când a dezavantajat pe Steaua, chiar pe arena din Ghencea, într-un meci din Liga Campionilor, cu Dinamo Kiev.
“Eu îl știu din 2014, când am comentat Steaua cu Dinamo Kiev. Și am văzut un henț în interiorul careului lui Dinamo Kiev. Băi, a dat în minge cum dau trăgătorii aia de la volei. A dat în minge gata s-o îngroape. Și a lăsat jocul să continue. Mi se pare că avea 1-0 Dinamo Kiev, puteam să egalăm. Nu știu dacă e genul de killer. Ori e un arbitru slab. Cred că și presiunea publicului l-a influențat”, a concluzionat jurnalistul de la Prima TV.