Fotbal intern

Uluitor! Cine a scos şampania după NECAZUL lui Popescu

Condamnarea lui Gică Popescu a întristat aproape toată suflarea fotbalistică, însă au fost şi persoane cărora decizia magistraţilor le-a picat la fix. Selecţionerul Victor Piţurcă a fost...
09.03.2014 | 00:06
Uluitor Cine a scos sampania dupa NECAZUL lui Popescu

Condamnarea lui Gică Popescu a întristat aproape toată suflarea fotbalistică, însă au fost şi persoane cărora decizia magistraţilor le-a picat la fix. Selecţionerul Victor Piţurcă a fost omul care s-a bucurat cel mai mult de faptul că Popescu n-a ajuns preşedintele FRF!

Gică Popescu a primit 3 ani şi o lună de închisoare cu executare în “Dosarul Transferurilor” şi nu a mai putut fi prezent pe listele de candidaţi la postul de preşedinte al FRF. De departe, cel mai fericit om că fostul internaţional nu a mai ajuns boss la “Casa Fotbalului” a fost Victor Piţurcă. Conform surselor FANATIK.RO, primul schimbat, în cazul în care “Baciul” ar fi cîştigat alegerile, ar fi fost chiar selecţionerul, mutare de care avea cunoştinţă chiar şi “Satana”. Piţurcă a stat ca pe ghimpi în zilele premergătoare alegerilor, iar faptul că Popescu nu a mai putut candida l-a satisfăcut la maximum, iar noaptea de marţi spre miercuri a fost cea mai liniştită pentru selecţioner din ultimele luni.

PITI

 Nu suportă gaşca “Baciului”

Gică Popescu şi Victor Piţurcă nu au fost niciodată prieteni şi au avut relaţii reci dintotdeauna. Chiar dacă au prieteni comuni – fraţii Ioan şi Victor Becali – “Baciul” şi “Satana” nu ar fi putut lucra niciodată împreună la Federaţie. Motivul? Conform surselor FANATIK.RO, selecţionerul nu-i are deloc la inimă pe Hagi, Balint, Stelea şi Ilie Dumitrescu, cei care l-au susţinut şi au făcut parte din echipa lui Gică Popescu pe durata campaniei pentru postul de preşedinte al FRF. De notorietate este şi scandalul petrecut înaintea Euro 2000, cînd Piţurcă a fost îndepărtat de cuplul Hagi-Popescu de la cîrma echipei naţionale.

646x404

Ce s-a întîmplat acum 14 ani

“Tricolorii” au mers la Euro 2000, însă s-au prezentat la turneul final cu alt selecţioner decît cel care reuşise calificarea. Victor Piţurcă, selecţionerul din preliminarii, a fost dat afară în urma unui conflict cu Hagi şi Popescu. “Cînd noi cîştigam la Porto, Hagi stătea bine mersi în faţa televizorului”, a spus atunci “Satana”, ştirbind din meritele “Regelui”, care revenise la echipa naţională într-un moment delicat, la mijlocul campaniei, după 0-0 acasă, cu Slovacia. Acuzele reciproce au continuat. “Te-ai folosit de mine”, i-a spus Hagi lui Piţurcă. “Îmi venea să mănînc caseta video cînd am văzut cum ne-a jignit”, a replicat şi Popescu. Într-un final, selecţionerul a precizat că “Regele” nu merită primă întreagă de calificare deoarece nu a participat la întreaga campanie. A fost momentul în care Hagi şi Popescu, susţinuţi de Dan Petrescu, au anunţat că nu vor participa la Euro dacă Piţurcă rămîne selecţioner. Văzîndu-se strîns cu uşa, Mircea Sandu l-a demis pe Piţi şi l-a înlocuit cu Ienei.

Piţi nu l-a susţinut în campanie

Susţinut de Mircea Sandu, Gică Popescu era cotat ca principalul favorit la cîştigarea alegerilor pentru preşedinţia FRF. Pentru a-şi păstra posturile în Federaţie, mai mulţi protejaţi ai “Naşului” au trecut în barca “Baciului” şi s-au întrecut în declaraţii de susţinere pentru acesta. Nu a făcut-o, însă, şi Victor Piţurcă. Pe durata campaniei, selecţionerul nu l-a susţinut deloc pe Popescu, nu a dat nici o declaraţie la adresa lui şi a driblat, şmechereşte, întrebările referitoare la alegerile FRF.

L-a anunţat că nu-l mai vrea selecţioner

România a trimis trei oameni la Nisa, la tragerea la sorţi pentru Euro 2016: Victor Piţurcă, Anghel Iordănescu şi Adalbert Kassai. Înainte de a pleca spre Franţa, selecţionerul a avut o întîlnire cu Gică Popescu, principalul favorit la cîştigarea alegerilor la vremea respectivă. “Baciul” i-a transmis clar “Satanei” că nu ia în calcul o colaborare cu acesta, că îi va plăti toţi banii conform clauzei de reziliere şi că va aduce un nou selecţioner la cîrma echipei naţionale, din generaţia tînără. Piţurcă a fost de acord cu despărţirea, însă i-a transmis lui Popescu că nu va renunţa la nici măcar un euro din clauza care îl leagă de Federaţie. “Baciul” i-a spus să stea liniştit, că îşi va primi toţi banii, iar Piţi a plecat la Nisa conştient că va fi ultima sa deplasare oficială în calitate de selecţioner al “tricolorilor”. Nu va fi, însă, deloc aşa…

Burleanu, după alegeri: “Reghe trebuie să fie selecţioner”

Condamnarea lui Popescu nu a fost, însă, singurul moment de pe urma căruia Piţurcă a profitat. Alegerea lui Burleanu ca preşedinte al FRF, în detrimentul unor “grei” precum Avram şi Chivorchian, l-a făcut pe selecţioner să deschidă şampania! “Satana” a realizat că pe fostul şef de la mini-fotbal îl poate domina mult mai uşor decît pe Popescu, lucru care s-a petrecut încă din seara partidei cu Argentina. După ce a fost ales preşedinte al FRF, Burleanu a anunţat o schimbare radicală la echipa naţională: “Reghecampf ar trebui să fie selecţioner. Dacă se pune problema, voi negocia cu Victor Piţurcă încetarea contractului”. Piţurcă nu s-a lăsat intimidat de afirmaţiile noului “Naş” de la Federaţie şi a replicat: “Burleanu e tînăr, îi plac declaraţiile futuriste. Vine Reghecampf? Eu nu renunţ la nici o clauză, să fie clar. Să vină cu echipa lui, nu am nici o problemă, dar să mi se respecte contractul”.

BURLEANU

Burleanu, după 24 de ore: “Piţurcă are tot sprijinul meu, este şi va fi selecţionerul echipei naţionale”

A doua zi, la o conferinţă de presă la care a participat alături de Mircea Sandu, preşedintele de onoare al FRF, Răzvan Burleanu şi-a schimbat atitudinea la 180 de grade faţă de seara precedentă şi, mai mult ca sigur, după declaraţiile lui Piţurcă. “Aseară m-am întîlnit cu domnul Piţurcă şi cu staff-ul dînsului, l-am asigurat de toată susţinerea mea. Asta pentru că am văzut că unele declaraţii de apreciere făcute de mine la adresa unor tineri antrenori au fost puţin răstălmăcite şi presa dădea deja un alt selecţioner. Aşadar, selecţionerul echipei naţionale este şi va fi Victor Piţurcă. La discuţia de aseară, iniţial a fost un moment, nu tensionat, dar l-am simţit de panică pentru că circula informaţia că un tînăr antrenor va fi selecţioner. Dar discuţia a decurs normal în momentul în care l-am asigurat pe domnul Victor Piţurcă de tot sprijinul meu”, a precizat boss-ul FRF. Semn că Piţurcă a început, deja, să-l domine pe Burleanu, acestuia urmînd să-i fie foarte greu să se impună în faţa unui om uns cu toate alifiile cu este selecţionerul.