Sport

Uluitor! Deian Sorescu și-a amânat nunta pentru a merge la Mondial: „Nu vreți să știți ce ceartă am acasă”

Deian Sorescu continuă să viseze la o calificare istorică la Campionatul Mondial. Fotbalistul lui Gaziantep și-a amânat nunta pentru a participa la turneul final din America.
Uluitor Deian Sorescu sia amanat nunta pentru a merge la Mondial Nu vreti sa stiti ce cearta am acasa
Deian Sorescu și-a amânat nunta pentru a ajunge la Campionatul Mondial. Sursă foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Petrolul s-a duelat cu Gaziantep în primul amical din perioada de pregătire desfășurată în Antalya. La formația turcă sunt legitimați Alexandru Maxim și Deian Sorescu, iar cel din urmă a vorbit deschis despre barajul cu Turcia din luna martie.

Deian Sorescu, cu gândul la calificarea la Mondial

La scurt timp după fluierul final din Petrolul – Gaziantep 1-1, Deian Sorescu s-a arătat fericit că și-a putut revedea foștii colegi. Întrebat despre glumele din vestiar vizavi de barajul dintre Turcia și România, fostul fotbalist de la FCSB și Dinamo a transmis că are coechipieri răutăcioși, însă acest lucru îl motivează și speră ca „tricolorii” să fie cei care vor învinge.

ADVERTISEMENT

Mă bucur că sunt multe echipe românești aici. Cu unele ne întâlnim, cu unii jucători am jucat împreună, am fost colegi apropiați, cu alții rivali. E frumos când te întâlnești cu oameni de ai tăi.

Noi așa suntem obișnuiți, să jucăm tare, așa e campionatul. A fost destul de ușor din punctul meu de vedere. Încet, încet trebuie să intrăm în treabă. Avem meciuri foarte devreme.

ADVERTISEMENT

(n.r. – Așa o să fie și meciul nostru cu Turcia?) Cu siguranță! Va fi un meci greu… Zi de zi aud asta, nu e ușor să trăiești, să joci aici cu ei. Aud diferite chestii, glume, ne iau cumva de sus, iar pe mine asta mă motivează! Unii o spun mai în glumă, mai în serios. Noi, între colegi, e clar că vorbim mai în glumă. Pe mine mă motivează și abia aștept meciul”, a declarat Deian Sorescu.

ADVERTISEMENT

Sorescu și-a amânat nunta pentru a merge la Mondial

În continuare, Deian Sorescu a recunoscut faptul că și-a amânat nunta doar pentru a ajunge la Campionatul Mondial. Internaționalul este om de bază în „Generația de Suflet” și susține că se bucură de prezența staff-ului naționalei în Antalya.

„(n.r. – Renunți la concediu pentru o deplasare în America?) Am renunțat la nuntă, ce concediu? Nu mi-am programat nunta pentru a fi la Mondial. Aștept să fiu acolo, am dat totul și voi da totul pentru acest vis.

ADVERTISEMENT

(n.r. – Soția ce a spus?) Nu vreți să știți ce ceartă am acasă. Mi-am pus păr acum, că mi-a căzut. Nu mi-am programat nimic, vrem să așteptăm, să vedem, sper să ne îndeplinim obiectivul și să fim acolo.

Au fost cei de la națională la meci, m-am întâlnit ieri cu ei, stăm în același hotel. Mă bucur că sunt aici să ne vadă. Cred că au venit să vadă toți jucătorii, chiar și pe Max (n.r. – Maxim). Mă bucur că sunt aici, aproape de noi”, a mai spus Deian Sorescu.

  • 2 milioane de euro este cota lui Deian Sorescu
  • 23 de selecții a adunat mijlocașul la echipa națională

Deian Sorescu, declarații după Petrolul - Gaziantep 1-1