Fotbal international

Uluitor: un puşti de 18 ani, care a stat un an şi jumătate în scaunul cu rotile, a debutat în Cupa Angliei

14.01.2021 | 08:22
Uluitor un pusti de 18 ani care a stat un an si jumatate in scaunul cu rotile a debutat in Cupa Angliei
ADVERTISEMENT

Declan Thompson a devenit peste noapte senzaţia internetului după ce povestea lui a ajuns în presă. Puştiul de 18 ani a debutat pe 9 ianuarie în Cupa Angliei, după ce, în copilărie, a fost imobilizat în scaunul cu rotile timp de un an şi jumătate din cauza unei boli crunte.

La 5 ani, Thompson a fost diagnosticat cu boala Perthes, o afecţiune rară care apare la 1 din 12.000 de copii, cunoscută şi ca osteocondrita capului femural, o formă particulară de atrită la nivelul şoldurilor.

ADVERTISEMENT

Din cauza acestei boli, Declan a fost nevoit să petreacă 18 luni într-un scaun cu rotile. Dar asta nu l-a împiedicat să-şi împlinească visul de a deveni fotbalist, mai ales că provine dintr-o familie cu tradiţie în acest sport.

Debutul lui Declan Thopson în Cupa Angliei a provocat lacrimi de bucurie tatălui

Exeter – Sheffield Wednesday, un duel de Cupa Angliei între o formaţie de liga a patra şi una de divizia secundă, nu a atras foarte mult atenţia microbiştilor. Dar povestea lui Declan Thompson, care a debutat la oaspeţi în minutul 90+1, a făcut înconjurul lumii. Iar reacţia tatălui a devenit virală.

ADVERTISEMENT

„Doamne, nu pot să cred cât de mândru sunt! Te iubesc, fiule. Nu mă pot opri din plâns“, a postat tatăl proaspătului debutant pe Twitter.

Declan este fiul lui Lee Thompson (38 de ani), un fost fotbalist prin ligile inferioare engleze, şi nepotul lui Craig (63 de ani), fost antrenor la Leeds, Sheffield United şi mai multe echipe locale. Aşadar, microbului fotbalului l-a moştenit în familie.

ADVERTISEMENT
Craig, Declan şi Lee, trei generaţii de oamenii ai fotbalului. FOTO: lee thompson
Craig, Declan şi Lee, trei generaţii de oamenii ai fotbalului. FOTO: lee thompson

Dar copilăria lui Declan nu prevestea vreo carieră sportivă. La 5 ani, a fost diagnosticat cu o boală rară, care îi afecta articulaţia şoldului şi care l-a imobilizat într-un scaun cu rotile timp de 18 luni. Părinţilor li s-a spus că s-ar putea să nu mai meargă niciodată. Încăpățânat şi luptător, puştiul nu s-a dat bătut. După multe operaţii, la 11 ani, era vindecat şi pregătit să-şi urmeze visul.

„Ce m-a durut cel mai tare a fost când, la o petrecere de Crăciun, lumea se uita la mine şi râdea. Vreau să le spun celor care îi privesc pe alţii cu superioritate că nu e cazul, aceia nu sunt mai dezavantaţi“, a mărturisit Thompson pentru The Sun.

ADVERTISEMENT

„Îmi priveam prietenii care se jucau cu mingea şi voiam şi eu. Nu mă gândeam atunci că o să devin fotbalist, era doar de distracţie. Dar eu sunt genul de persoană care, dacă îşi propune să facă ceva, nu va lăsa nimic să o oprească“, a continuat el.

Declan Thompsn, înainte de cumplita boală. FOTO: lee thompson
Declan Thompsn, înainte de cumplita boală. FOTO: lee thompson

Din tribună, în teren

Declan Thompson e fan Sheffield Wednesday, echipa pentru care a şi debutat. La primele meciuri, l-a dus bunicul lui, omul care l-a şi ajutat cel mai mult să treacă peste boală cu încurajările sale, atunci când tatăl Lee era ocupat cu propria carieră de fotbalist.

„Bunicul m-a dus la toate meciurile, dar acum nu se simte prea bine, după infarctul suferit în urmă cu nişte ani. Dar nu se lasă. E mai luptător chiar şi decât mine, de la el am moştenit asta. El şi tata m-au ajutat enorm să ajung unde sunt acum. M-am dus la bunicul cu tricoul în care am debutat contra lui Exeter“, a povestit tânărul.

Tricoul care va ajunge pe peretele mândrului bunic. FOTO: lee thompson
Tricoul care va ajunge pe peretele mândrului bunic. FOTO: lee thompson

Tricoul va fi înrămat şi atârnat pe perete lângă cel al tatălui lui Declan, de la debutul acestuia pentru Boston. E singura alinare a bunicului care nu a putut să fie prezent la primul meci al nepotului. „Mi-a părut foarte rău că fanii nu au voie în tribune, iar bunicul nu a putut să fie pe stadion să mă vadă. Ăsta era visul meu încă de când jucam pentru academia clubului“, a mai spus Declan.

Tatăl Lee Thompson a jucat pentru Boston. FOTO: lee thompson
Tatăl Lee Thompson a jucat pentru Boston. FOTO: lee thompson

Momentan, povestea lui Thompson este una inspiraţională, dar puştiul are planuri mari. „Nu există limite pentru ceea ce poţi sau nu poţi face. Dacă vrei să devii cineva, poţi oricine îţi doreşti, fie că vrei să fii instalator sau fotbalist. Acum, vreau să joc în continuare şi să devin un nume important pentru club“, a încheiat fotbalistul.

ADVERTISEMENT