Sport

Umilit! Vlad Chiricheș, scos de pe teren în minutul 29 după greșeala din meciul cu CFR Cluj! Ngezana și Șut l-au consolat. Foto

Damjan Djokovic a deschis scorul în prima repriză a derby-ului CFR Cluj - FCSB. Mijlocașul croat a marcat de lângă Vlad Chiricheș, care a fost schimbat după doar o jumătate de oră.
31.08.2025 | 22:07
Umilit Vlad Chiriches scos de pe teren in minutul 29 dupa greseala din meciul cu CFR Cluj Ngezana si Sut lau consolat Foto
Vlad Chiricheș a fost înlocuit după 29 de minute în CFR Cluj - FCSB. Foto: fanatik
ADVERTISEMENT

CFR Cluj și FCSB au dat piept duminică seară în Gruia, în cadrul celui mai așteptat meci al etapei a 8-a din SuperLiga. „Derby-ul rănitelor” a fost deblocat rapid, în minutul 19. Damjan Djokovic a marcat în urma unei faze fixe.

Damjan Djokovic, gol în CFR Cluj – FCSB. Fostul mijlocaș al roș-albaștrilor s-a bucurat fără rețineri

CFR Cluj a început mai bine duelul cu FCSB și a pus presiune la poarta lui Ștefan Târnovanu încă din primele minute. Echipa antrenată de Andrea Mandorlini a spart gheața după aproximativ 20 de minute.

ADVERTISEMENT

Korenica a centrat excelent în careu la o lovitură de colț, iar Damjan Djokovic s-a înălțat de lângă Vlad Chiricheș. „Veteranul” croat în vârstă de 35 de ani l-a învins pe Ștefan Târnovanu cu o lovitură zdravănă de cap.

Imediat după ce a marcat, Damjan Djokovic a mers în fața fanilor și s-a bucurat nestingherit. Mijlocașul defensiv are 5 titluri de campion în România, dintre care 4 cu CFR Cluj și unul singur cu FCSB. Vezi video aici. 

ADVERTISEMENT
  • ianuarie 2023 – iulie 2024 este perioada în care Djokovic a îmbrăcat tricoul FCSB

Vlad Chiricheș, schimbat în minutul 29 al meciului cu CFR Cluj

La doar 10 minute după golul marcat de Djokovic, în minutul 29, Vlad Chiricheș a fost „pedepsit”. „Veteranul” care a scris istorie în tricoul roș-albaștrilor a fost scos de pe teren, iar în locul său a fost introdus Darius Olaru.

ADVERTISEMENT

Fundașul central reprofilat pe postul de mijlocaș defensiv a fost depășit de Djokovic la faza golului marcat de jucătorul lui CFR Cluj. La ieșirea de pe teren, Chiricheș a zâmbit amar și a fost consolat de Ngezana și Șut, conform reporterului FANATIK.

ADVERTISEMENT
Chiricheș CFR Cluj - FCSB
Vlad Chiricheș a fost înlocuit după 29 de minute în CFR Cluj – FCSB. Foto: fanatik
"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie