Umit Akdag, 22 de ani, fundașul cu dublă cetățenie română și turcă, pare că s-a decis ce națională va reprezenta în carieră. Daniel Pancu, fostul selecționer al reprezentativei de juniori, l-a avut la lot pe stoper la Campionatul European de vara trecută. Antrenorul a dat de înțeles că sunt șanse mici să îl mai vedem pe fotbalist îmbrăcând tricoul României.
Fundașul central, cotat la 4 milioane de euro conform site-urilor de specialitate, s-a născut la București, însă are și cetățenie turcă. La nivelurile de juniori a evoluat doar pentru România, însă se pare că și-ar dori ca în viitor să îmbrace tricoul naționalei Turciei, cu care „tricolorii” se vor duela chiar în barajul pentru Campionatul Mondial.
Umit Akdag este considerat un jucător de mare perspectivă. Este om de bază la echipa sa de club, Alanyaspor, la care evoluează și Ianis Hagi. Nu este exclus ca în vară stoperul să prindă un transfer la un colos din Istanbul. Are doar 22 de ani și deja a adunat multe meciuri în picioare, în campionate extrem de puternice.
Daniel Pancu a vorbit despre viitorul lui Umit Akdag. Antrenorul l-a avut pe fundaș la lot la Campionatul European de vara trecută. „Pancone” a dat de înțeles că fotbalistul ar înclina balanța spre Turcia. Mai mult, acesta a precizat că echipe de top s-au interesat deja de situația sa. Printre ele se numără și Galatasaray.
„Akdag e bine, joacă meci de meci. Îl vor mai multe echipe, inclusiv Galatasaray. Sunt șanse să plece la vară. Să joace pentru România? Acum nu venea în niciun caz. Chiar dacă ar fi acceptat să joace pentru noi, contra Turciei nu juca. Sunt șanse mai mari să joace pentru Turcia”, a declarat Daniel Pancu, fostul selecționer al naționalei de tineret, la Digi Sport.
Umit Akdag a bifat până acum 10 apariții pentru naționala României, toate la nivel U21. Fundașul central a debutat în 2023, într-un meci contra Albaniei, iar treptat a devenit un om de bază în compartimentul defensiv. La Campionatul European de tineret din vara trecută, Akdag a fost titular în toate cele trei partide disputate de România, contra Italiei, Spaniei și Slovaciei.
De atunci, Umit Akdag nu a mai fost convocat nici la naționala României, dar nici la reprezentativa Turciei. Rămâne de văzut sub ce steag își va face debutul la nivel de seniori. Turcii îl monitorizează atent, însă concurența este uriașă, în condițiile în care linia defensivă a selecționatei Semilunii este evaluată la zeci de milioane de euro.