Sport

Umit Akdag, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a spus totul: „M-am întâlnit de două ori cu tatăl lui!”

Umit Akdag, unul dintre cei mai interesanți jucători din lotul României U21, le-a atras atenția dinamoviștilor. Ce a spus Andrei Nicolescu despre tânărul fundaș central.
25.06.2025 | 17:15
Umit Akdag dorit de Dinamo Andrei Nicolescu a spus totul Mam intalnit de doua ori cu tatal lui
Umit Akdag putea fi jucătorul lui Dinamo. Ce a spus Andrei Nicolescu. Sursa Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Umit Akdag, cel pentru care FRF face eforturi disperate să îl convingă să joace pentru naționala de seniori a României, este unul dintre cei mai urmăriți jucători care au participat la EURO U21. Andrei Nicolescu, oficialul lui Dinamo, a dezvăluit că l-a dorit la echipa bucureșteană când nimeni din România nu îl cunoștea încă.

Umit Akdag, la un pas de Dinamo

Tot mai mulți jucători români formați în străinătate au intrat în vizorul cluburilor din România. Dinamo a apelat la astfel de fotbaliști când i-a adus pe Dennis Politic sau Andrei Mărginean.

ADVERTISEMENT

„Câinii” au vrut să dea lovitura încă din 2024 cu transferul lui Umit Akdag, cel care debuta în Ligue 1 în toamna anului trecut pentru Toulouse. Andrei Nicolescu a dezvăluit că a încercat să îl aducă pe tânărul fundaș la echipa din „Ștefan cel Mare”.

„Nimeni din România nu știa de el. M-am întâlnit de două ori cu tatăl lui”

„De Umit Akdag am fost interesați în mai 2024, când nimeni din România nu știa de el. M-am întâlnit de două ori cu tatăl lui, la București, dar totuși nu l-am convins să vină la Dinamo pentru că atunci Dinamo a avut un moment prost, un final de sezon prost.

ADVERTISEMENT

Asta este, dar noi suntem atenți la toți jucătorii cu potențial români, sau jumătate români, de peste tot și încercăm să îi descoperim înaintea restului”, a spus Andrei Nicolescu pentru 48 TV.

ADVERTISEMENT

Daniel Pancu l-a propus la echipa națională de seniori a României încă de anul trecut

După calificarea la EURO U21 în toamna anului trecut, Daniel Pancu a vorbit doar în termeni laudativi despre Umit Akdag. Fostul selecționer de tineret l-a propus încă de atunci în echipa lui Mircea Lucescu: „Sigur că s-a interesat și nea Mircea despre Umit.

ADVERTISEMENT

Eu am vorbit cu el. Am o relație foarte bună cu el, dar cred că cel mai mare câștig e venirea lui”, spunea Daniel Pancu la TV Digi Sport.

  • 2.20 este cota oferită de SUPERBET pentru „1 solist” în meciul Anglia U21 – Țările de Jos U21

Tags: