Umit Akdag, stoperul în vârstă de 22 de ani care are dublă cetățenie (română și turcă), este foarte aproape de transferul carierei! Presa din Turcia a anunțat faptul că Galatasaray, campioana en-titre din Super Lig, negociază cu cei de la Alanyaspor, clubul la care acesta este legitimat în momentul de față, dorind ca mutarea să se concretizeze până la finalul lunii iunie.
Potrivit publicației otomane gazetebirlik.com, cele două cluburi au purtat deja primele discuții odată ce stagiunea 2025/2026 s-a încheiat, însă la momentul respectiv, transferul a picat din cauza pretențiilor financiare ale șefilor lui Alanyaspor. Totuși, se pare că mutarea lui Akdag pe Ali Sami Yen a intrat din nou pe linie dreaptă, asta după ce stoperul i-a informat pe cei din conducere că își dorește să semneze cu Galatasaray. Aceeași sursă informează că suma transferului ar fi undeva la 6 milioane de euro.
Ba mai mult, și antrenorul grupării din Istanbul, Okan Buruk, și-ar fi dat acordul ca fostul internațional de tineret al României să se alăture echipei sale începând cu următoarea stagiune, considerându-l pe acesta o bună opțiune pentru întărirea defensivei. „Galatasaray se concentrează serios asupra transferului lui Umit Akdag pentru postul de fundaș central. Buruk și-a dat ‘ok’-ul, iar clubul l-a adăugat pe shortlist. La rândul său, Umit este foarte deschis unui transfer la Galatasaray”, a precizat jurnalistul turc Kaya Temel.
Umit Akdag s-a născut la București și a bifat 10 selecții pentru reprezentativa U21 a României, timp în care a marcat și două goluri. În plus, el a participat și la Campionatul European de tineret din 2025. Chiar și așa însă, decizia sa finală în ceea ce privește selecționata de seniori pe care o va reprezenta a fost cu totul alta, el alegând să îmbrace tricoul Turciei. Actualul selecționer al „tricolorilor”, Gică Hagi, l-a contactat personal în trecut pentru a-l convinge să joace pentru România, dar acesta a refuzat.
În prezent, Akdag este fotbalistul celor de la Alanyaspor, unde împarte vestiarul cu Ianis Hagi. El și-a efectuat ultima parte a junioratului la clubul de pe Alanya Oba Stadium, după care au urmat două perioade de împrumut, la Goztepe și Toulouse. În sezonul 2025/2026 însă, acesta a revenit în angrenajul trupei pregătite de Joao Pereira și a devenit un titular indiscutabil în centrul defensivei. În momentul de față, cota sa de piață este de 6 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.