Tragedie într-o comună din județul Iași, unde un adolescent de 15 ani a murit în urma unei altercații aparent banale avută cu un prieten. Cei doi s-au certat pentru un motiv banal. Băiatul de 17 ani, elev la Seminarul Teologic, l-a lovit pe minor, fără să știe ce urmează.
Conflictul a început online, pe un grup de discuții între prieteni, și a continuat în realitate, la un bar din sat. Martorii spun că băiatul de 15 ani ar fi fost izbit de perete sau ar fi căzut și s-ar fi lovit puternic la cap. Cearta ar fi pornit după ce victima a primit ceva de pomană, iar agresorul a râs de el.
După incident, adolescentul a plecat acasă fără să spună nimic părinților despre ce s-a întâmplat. S-a așezat în pat, dar la scurt timp i s-a făcut rău. A intrat în convulsii și a leșinat, iar părinții au chemat ambulanța. Din păcate, medicii nu au mai reușit să-i salveze viața.
Agresorul este cunoscut în comunitate ca fiind băiatul care îl ajuta frecvent pe preotul din sat. Elev la Seminarul Teologic, acesta a fost reținut pentru audieri, apoi eliberat și plasat sub control judiciar, însă ancheta este în desfășurare.
În ciuda tragediei, părinții băiatului decedat au făcut un gest emoționant: au fost de acord cu donarea organelor fiului lor. Inima adolescentului a fost trimisă deja către un spital din Mureș, iar transplanturile de ficat, cornee și rinichi sunt în pregătire.
Nu este primul caz de acest gen din Iași. La începutul anului, un adolescent de 15 ani din comuna Trifești, cunoscut cu probleme medicale, a murit la scurt timp după ce a fost agresat fizic de doi colegi. Incidentul a avut loc pe 7 ianuarie, iar băiatul a ajuns în stare gravă la spital. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Copilul suferea de hemofilie, o boală rară care face ca sângele să nu coaguleze normal. În cazul persoanelor diagnosticate cu o astfel de afecțiune, orice lovitură poate fi fatală. Și în acest caz, copilul a murit la scurt timp după ce a fost lovit de colegi.