Ar fi contat și faptul că victima suferă de o boală rară, astfel că orice agresiune putea să-i fie fatală, cum de altfel i-a și fost. Acum, Inspectoratul de Poliție Județean Iași a anunțat că polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au fost sesizați de o femeie din Trifești despre faptul că fiul acesteia a fost ”agresat fizic”.
Băiatul în vârstă de 15 ani a fost transportat la spital, unde medicii au declarat decesul. Cauza exactă a morții va fi stabilită după efectuarea necropsiei, însă conform BZI băiatul ar fi murit după ce a primit un pumn din partea unui ”amic”.
Victima suferea de o serie de afecțiuni care au contribuit la acest deznodământ tragic. Așa cum indică sursa citată, tânărul era cunoscut drept grav bolnav și avea o afecțiune medicală, iar orice lovitură primită putea să îi fie fatală. Necropsia va arăta dacă tânărul a murit în urma loviturii sau în urma bolii.
”La data de 7 ianuarie a.c., polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au fost sesizați de o femeie, din comună Trifești, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 15 ani, cunoscut cu afecțiuni medicale, ar fi fost agresat fizic.
Tânărul a fost transportat la spital, ulterior fiind declarat decesul acestuia. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal, pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au mai transmis reprezentanții IPJ Iași.
Băiatul a murit în unitatea de primiri urgențe din cadrul Spitalului Sfânta Maria din Iași. Medicii nu au putut să ofere mai multe detalii, pentru a respecta GDPR. ”În legătură cu pacientul decedat: fiind un caz medico-legal cu anchetă în desfășurare nu putem oferi informaţii despre pacient.
Precizăm doar ca pacientul a decedat în UPU”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului , medicul Cătălina Ionescu. În același timp, la mii de kilometri distanță, un băiat era înjunghiat mortal într-un autobuz.
Chemată în zona Woolwich, poliția londoneză a explicat într-un comunicat că ”paramedicii au tratat un băiat de 14 ani la fața locului pentru răni prin înjunghiere, dar din păcate acesta a murit la scurt timp după” sosirea lor, scrie Le Parisien.
Din păcate astfel de cazuri sunt tot mai dese în Europa în rândul tinerilor. Autoritățile încearcă de ani de zile să ia măsuri pentru a combate violența în școli, dar și în afara lor, precum și consumul de alcool și droguri în rândul adolescenților, însă efectul e limitat.