News

Un adolescent român a furat maşina unei poliţiste din Austria. Urmărit ca-n filme de poliţie, a rănit cinci persoane și a distrus trei mașini

Un adolescent român în vârstă de 14 ani a fost protagonistul unei urmăriri ca în filme după ce a furat mașina personală a unei polițiste.
29.12.2022 | 15:38
Un adolescent roman a furat masina unei politiste din Austria Urmarit can filme de politie a ranit cinci persoane si a distrus trei masini
Accident în Linz, cu un șofer de 14 ani. Foto: Kurier
ADVERTISEMENT

Cinci persoane au fost rănite și trei mașini distruse la finele cursei nebune în care au fost angajate 22 de mașini de Poliție din Linz și zonele apropiate.

Un adolescent român a furat mașina unei polițiste

Totul a început în momentul în care tânărul în vârstă de 14 ani a furat mașina personală a unei polițiste în jurul amiezii, potrivit publicației austriece Kurier. Oamenii legii au trimis în urmărirea fugarului 22 de mașini de Poliție.

ADVERTISEMENT

Copilul furase mașina personală a unei polițiste, fără să știe probabil că aceasta e om al legii. Autoturismul a fost identificat ulterior în trafic de o patrulă din Traun, care a început urmărirea mașinii.

A urmat o cursă nebună, o scenă de urmăriri ca în filme cu viteze de peste 150 km/h în mai multe localități. Șoferul a fost prins în cele din urmă, fiind vorba de un tânăr din România în vârstă de 14 ani.

ADVERTISEMENT

Cursa s-a lăsat cu cinci persoane rănite, trei mașini distruse. Mai mult, fugarul a atacat un polițist și a ajuns la închisoare. Tânărul nu este la prima infracțiune, având la activ mai multe infracțiuni de furt și spargere de locuințe de lux din Linz, sau de consum și trafic de droguri.

”El nu este o persoană necunoscută. Cu toate acestea, nu este vorba de infracțiuni grave”, a transmis purtătoarea de cuvânt a procuraturii, Ulrike Breiteneder.

ADVERTISEMENT

Linz este un oraș situat în nord-vestul Austriei, pe Dunăre. Capitala statului Austria Superioară, cu o populație de 207.821 locuitori, Linz este al treilea oraș ca număr de locuitori din Austria.

La începutul lunii decembrie, un alt șofer minor provoca un carnagiu pe șosele, însă de data aceasta în România, pe DN 64 din Vâlcea. Șoferul, în vârstă de 16 ani, a murit în urma accidentului, în timp ce doi pasageri în vârstă de 13 și 14 ani au fost grav răniți și au ajuns la Urgență.

ADVERTISEMENT

”Vehiculul a lovit un cap de pod, de unde a ricoșat într-un stâlp de iluminat public. Băieții de 13 și 14 ani au fost aruncați din autoturism, în urma primului impact. Cel de 16 ani care, cel mai probabil, a condus vehiculul, a rămas încarcerat și era mort când au ajuns la el echipele de salvare”, transmiteau în acel moment autoritățile.

ADVERTISEMENT