Un alt Ceaușescu. Amintirile din comunism ale lui Răzvan Ioan Boanchiș

Pentru mine, faza cea mai tare de la Revoluție s-a întâmplat pe Litoral. Mi-a povestit-o Viorel “Pilă” Stoica, vechiul împărat al stațiunii Eforie Nord. Și prieten bun cu Mircea Sandu, nelipsit în deplasările echipei naționale.

Amintirile din comunism ale lui Răzvan Ioan Boanchiș

Deși a crescut la orfelinat, Pilă Stoica a făcut două facultăți (Drept și Geologie) pe timpul lui Ceaușescu și a fost șef de complex la “Steaua de Mare”. Pe 22 decembrie 1989, toți băieții din hotel se întreceau să calce în picioare, la propriu, portretul lui Ceaușescu. A venit și secretarul de partid. “Calcă-l, dom’le, și matale!” Secretarul de partid a intrat în nebunia momentului.

Și a zis o chestie memorabilă, în timp ce-l călca pe Ceaușescu. Dar îl călca așa, cu milă: “Și cât am crezut în dumneavoastră, tovarășe Ceaușescu!”

În perioada de menstruație revoluționară se face anticomunism la seral. Și la plural. Eu – nu! Fiecare cu Ceaușescu al lui. Pe al meu n-am avut când să-l iubesc, fiindcă n-am prins vremurile când juca rolul de șmecher al Estului. N-am nici cum să-l urăsc, fiindcă idioțeniile lui au coabitat cu adolescența și începutul tinereții mele.

Digi24.ro

Statul îți va vedea casa din satelit. Cum vrea Guvernul să depisteze construcțiile ilegale și să dubleze impozitele

Îmi doream să scăpăm de el, fiindcă îmi punea prea mult frâne și garduri. Îl vedeam aproape zilnic. Și nu doar la televizor. La opt fără zece traversam Calea Victoriei, prin dreptul Hotelului București (azi Radisson), ca s-o iau spre Liceul Bălcescu (redevenit Sf. Sava, după revoluție), iar Ceaușescu și suita treceau spre C.C. Mă dădeam un metru în spate, pe trotuar.

Digisport.ro

Gino Iorgulescu a plecat de urgență în Italia! Lovitură de teatru în cazul Mario Iorgulescu

Episodul în care s-a „strâmbat” la Nicolae Ceaușescu

Era o casă de modă acolo și m-aș fi amestecat printre manechinele din vitrină. Pe borduri stăteau securiștii, niște animale cu mutre pătrățoase, bărbierite la sânge și umeri de salahori, înghesuiți în costume de tergal sau haine de piele făcute cu toporul ori din cel mult două întredeschideri de foarfecă.

Dacă stau acum să decupez filmul, constat că mai mult mă înspăimânta misanscena decât tovarășul mărunțel și bosumflat, care se agăța cu mâna dreaptă de mânerul portierei. Mi-e greu să înțeleg dacă adopta poziția asta dintr-o frică țărănească sau ca să pară mai mare.

Într-o sâmbătă, Ceaușescu s-a dus spre C.C. incognito, fără mașini însoțitoare. Pe stradă era lume puțină și am avut impresia că nea Nicu se uită la mine. Mi s-a lungit pe meclă o crevasă de tâmpenie.

Fiind oportunist ca toți românii, am umblat în garderoba fizionomică și am scos la înaintare zâmbetul numărul șase sau opt. Dacă senzația se întâlnește vreodată cu speranța, îmi permit să cred că a pingelit și tovarășul ceva din buze, mândru de utecistul din fața lui. După aia, am procedat ca jartelele care fac anticomunism la seral. Am ajuns la liceu și am povestit că m-am strâmbat la Ceaușescu.