News

Un american s-a vindecat de HIV. Cum ar fi scăpat de boală, după 34 de ani

Un american s-a vindecat de HIV, fiind al patrulea astfel de caz din lume. Americanul se infectase cu HIV în 1988, însă a scăpat de boală după un transplant de măduvă.
28.07.2022 | 11:58
Un american sa vindecat de HIV Cum ar fi scapat de boala dupa 34 de ani
Un bărbat a scăpat de HIV după o operație complicată. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Potrivit medicilor, individul în vârstă de 66 de ani a încetat să mai ia medicamente pentru această boală de mai bine de 17 luni.

Un bărbat din SUA a scăpat de HIV după 34 de ani

Chirurgii i-au făcut un transplant de măduvă osoasă de la un donator care era rezistent în mod natural la virus. Bărbatul suferea de leucemie de mai bine de trei ani, astfel că transplantul a avut o dublă importanță.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a anunțat că este ”recunoscător” că virusul nu mai poate fi găsit în corpul său. Americanul este cunoscut drept pacientul din ”Orașul Speranței”, după spitalul în care a fost tratat în Duarte, California, conform BBC.

Mulți dintre prietenii săi au murit de HIV cu mulți ani în urmă, înainte ca medicina să-i poată ajuta să lupte împotriva acestei boli.

ADVERTISEMENT

Virusul imunodeficienței umane (HIV) dăunează sistemului imunitar al organismului. Acest lucru poate duce la SIDA (sindromul imunodeficienței dobândite) și corpul e neputincios în fața infecției.

”Când am fost diagnosticat cu HIV în 1988, ca mulți alții, am crezut că este o condamnare la moarte. Nu m-am gândit niciodată că voi trăi să văd ziua în care nu voi mai avea HIV”, a declarat bărbatul, a cărui identitate rămâne secretă.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, a suferit un transplant nu pentru HIV, ci pentru că a făcut leucemie la vârsta de 63 de ani.

Medicii au decis că are nevoie de un transplant de măduvă osoasă pentru a-i înlocui celulele sanguine canceroase. Din întâmplare, donatorul era rezistent la HIV.

ADVERTISEMENT

Pacientul se află în remisie de mai bine de 17 luni. ”Am fost încântați să-l anunțăm că HIV este în remisie și că nu mai are nevoie să urmeze terapia antiretrovială pe care a urmat-o de peste 30 de ani”, a spus doctorul Jana Dickter.

Prima dată când s-a întâmplat acest lucru a fost în 2011, când Timothy Ray Brown, cunoscut drept Pacientul din Berlin, a devenit prima persoană din lume care s-a vindecat de HIV.

Au existat acum trei cazuri similare în ultimii trei ani. Pacientul din SUA este atât cel mai în vârstă pacient care a fost tratat în acest fel, cât și cel care a trăit cu HIV de mai mult timp.

Cu toate acestea, transplanturile de măduvă osoasă nu vor revoluționa tratamentul HIV pentru cele 38 de milioane de oameni din lume infectați în prezent.

„Este o procedură complexă cu potențiale efecte secundare semnificative. Deci, nu este chiar o opțiune potrivită pentru majoritatea persoanelor care trăiesc cu HIV”, a punctat Dickter.

România nu este ferită de această boală, tot mai multe cazuri de infecție cu HIV fiind depistate în țara noastră.

ADVERTISEMENT
Tags: