Pe 26 februarie 2020, un tânăr de 20 de ani din județul Gorj care intrase în contact cu un cetățean italian testat pozitiv, devenea primul caz de îmbolnăvire cu Covid-19 din țara noastră.
În anul ce a urmat, 20.000 ne-au părăsit, alți 800.000 au trecut prin boală, mulți s-au zbătut din răsputeri, la Terapie Intensivă, dar am devenit mai puternici, mai responsabili și am reușit să cunoaștem destul de bine inamicul cu care ne confruntăm, chiar dacă nu-l putem vedea.
„Am învățat să ne protejăm unii pe alții, să avem grijă de cei mai vulnerabili dintre noi și să îi apreciem mai mult pe cei din linia întâi care au luptat neîncetat pentru a salva vieți”, remarcă ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, în mesajul publicat cu puțin timp în urmă pe rețelele de socializare, în semn de recunoștință pentru întregul personal din sistemul medical.
„Astăzi se împlinește un an de la primul caz de COVID-19 din România. Nu știam atunci ce va urma să se întâmple și nici cum pandemia ne va schimba viața. O provocare uriașă care ne-a afectat pe noi toți. Om cu om.
Am trecut împreună printr-un an de restricții, teamă și incertitudine. Dar și un an de solidaritate. Am învățat să ne protejăm unii pe alții, să avem grijă de cei mai vulnerabili dintre noi și să îi apreciem mai mult pe cei din linia întâi care au luptat neîncetat pentru a salva vieți.
Sprijinul impresionant pe care comunitățile l-au oferit spitalelor atunci când nu existau suficiente materiale de protecție a oferit o gură de aer salvatorilor și ne-a arătat încă odată că dacă suntem uniți, trecem mai ușor peste obstacole.
Mesajul meu este unul de recunoștință pentru întregul personal din sistemul medical. Oamenii care și-au riscat propria sănătate ca să aibă grijă de cei mai vulnerabili dintre noi.
Sute de medici s-au oferit voluntar să îngrijească pacienții cu COVID-19, chiar înainte de a fi întrebați. Având în față o provocare enormă, au răspuns cu curaj, hotărâre și profesionalism exemplar. Ei merită cu adevărat aprecierea și sprijinul nostru!”, a scris Vlad Voiculescu pe contul său de Facebook.
Tot mai mulți specialiști din domeniul sanitar se tem că valul trei al pandemiei se apropie cu pași repezi, pe fondul noilor tulpini ale virusului și nimeni nu știe cât de puternic va fi. De aceea, ministrul Sănătății ne îndeamnă „să fim precauți zi de zi, până când vom reveni la viața pe care o aveam înainte”.
„Mulțumesc, în același timp, fiecărui cetățean, ONG sau companie care a ales calea implicării. Fiecărui om care a ales să-și rupă o bucată din timp pentru a-i ajuta pe ceilalți.
Vecini, bunici, părinți, prieteni sau străini. Oameni care au ales să facă puțin mai mult, care au ales să facă bine. Trebuie să continuăm să fim precauți zi de zi până când vom reveni la viața pe care o aveam înainte.
Vom reuși acest lucru prin vaccinare. Vaccinarea este șansa noastră pentru oprirea pandemiei și întoarcerea la normalitate, iar pentru asta e nevoie de fiecare dintre noi. Om cu om oprim pandemia”, susține Voiculescu.