Un antrenor de top a ajuns la Miami şi ar putea lucra cu Simona Halep. Simona Halep, ocupanta locului trei în clasamentul WTA, ar putea fi pregătită, până la urmă, de germanul Sascha Bajin, anunţă presa franceză. Sportiva noastră se află în acest moment la Miami, acolo unde va debuta direct în turul al doilea pentru că beneficiază de bye în runda inaugurală. Sascha Bajin ar putea încasa o avere dacă va lucra alături de Simona Halep. El nu avea un salariu mare în perioada în care a colaborat cu Naomi Osaka, însă avea stipulate bonusuri importante de performanţă. Astfel, dacă Simona va performa sub conducerea germanului, Bajin ar putea încasa milioane de euro din colaborarea cu Simo.
Sascha Bajin ar putea lucra, până la urmă, alături de Simona Halep
Simona Halep se află în această săptămână la Miami, acolo unde are alături de ea întreaga echipă şi noul ei antrenor, Daniel Dobre, alături de care a mai colaborat în trecut. Pe lânga acesta, cu Simona mai sunt preparatorul ei fizic,Teo Cercel, fizioterapeutul Andrei Cristofor, dar şi partenerul de antrenament, Vasile Antonescu. Chiar şi aşa, jurnaliştii francezi anunţă o mutare istorică în circuitul feminin de tenis.
La Miami a fost suprins de curând şi Sascha Bajin, fostul antrenor al liderului mondial din WTA, Naomi Osaka. După cei doi s-au despărţit, tot mai multe zvonuri privind o colaborare Halep-Bajin au apărut în mediul public, iar jurnaliştii francezi de la Tennis Actu scriu că Bajin a venit la Miami pentru a discuta detaliile parteneriatului cu jucătoarea din România. Chiar şi aşa, aceştia nu exclud că germanul a venit la Miami pentru a o pregăti pe Sloane Stephens, de asemenea fără antrenor, sau pe Kiki Mladenovic, care nu traversează nici pe departe cea mai bună perioadă a carierei ei.

Simona Halep – Sascha Bajin, zvon cu repetiţie sau parteneriat concret?
Nu cu mult timp în urmă, Sport.ro a anunţat că Ion Ţiriac şi Virginia Ruzici îl au în vedere pe tehnicianul german pentru a-i fi alături Simonei Halep în perioada următoare, cei doi urmând să lucreze cot la cot începând cu al doilea turneu de Grand Slam al sezonului, Roland Garros. De asemenea, fanii româncei sunt de părere că germanul ar reprezenta cea mai bună alegere pentru Simona Halep în contextul dat.
- Nu are adversar! Care este cea mai geloasă zodie
- Veste uriașă pentru pensionari! Pot primi 650 de lei pe lună, pe lângă pensie
- Se dau cate 650 de lei pentru fiecare pensionar in parte. Ce trebuie sa faca cei care vor banii
- El are 19 ani, ea 72, dar se iubesc la nebunie, s-au căsătorit și povestesc tuturor despre prima lor noapte de amor! Vor să afle toată lumea: „Este o amantă…” Cazul care a uimit planeta. Ce se întâmplă la ei în casă zilnic. Imagini unice în lume
- Vremea 2 – 30 decembrie 2019. Meteorologii anunţă ninsori, ger şi viscol, în următoarele patru săptămâni
- FOTO | Cea mai sexy soție de antrenor, vacanță de vis! Cum arată hotelul de lux unde s-a cazat
- Lovitură dură la buzunarele românilor. Scumpire explozivă înainte de Sărbători
- Lia Olguța Vasilescu aruncă bomba despre pensii: decizia e neconstituțională
- E interzis! Ce nu mai au voie să facă pensionarii? Orban a decis
- Nu le-au încăput banii în valize! 3 români au luat la pariuri 270.000 de euro din biletele puse pentru distracție!