Deși au trecut două zile de la derby-ul de pe „Ion Oblemenco”, oltenii nu uită arbitrajul lui Adrian Cojocaru. Silvian Cristescu l-a făcut praf pe arbitrul central după faza controversată dintre Bancu și Armstrong din meciul Universitatea Craiova – Dinamo 2-2
Universitatea Craiova – Dinamo a fost decis de o fază controversată de arbitraj a lui Adrian Cojocaru, în care Nicușor Bancu și Danny Armstrong au dat dovadă de comportament nesportiv, însă doar căpitanul oltenilor a fost eliminat. În direct la FANATIK SUPERLIGA, Silvian Cristescu acuză această decizie a centralului, dar și întreaga manieră de arbitraj:
„Eu am spus de la bun început că această delegare, a lui Cojocaru, este cusută cu ață albă. Era clar că trebuia să ne așteptăm la un arbitraj ostil. Eu nu vorbesc doar despre decizia cu Bancu. În prima repriză trebuia ca ei să ia două-trei galbene. Multe faze au fost arbitate pro-Dinamo. Mi-a adus aminte de vremurile de demult apuse. Un arbitraj ca pe vremea Miliției.
Nu vreau să acuz clubul Dinamo. Doamne, ferește! Ideea este că nu trebuia delegat acest arbitru. Noi dacă îi atingeam dădea fault, ei intrau de la spate și nu dădea nimic. Maniera a fost pro-Dinamo. Ăsta este adevărul! Nu ne-a lăsat să facem nimic. Pe noi ne-a fluierat ca la baschet, iar pe ei ca la rugby”, a spus Silvian Cristescu la FANATIK SUPERLIGA.
Universitatea Craiova are, poate, cea mai mare șansă la titlu din ultimii ani. Oltenii pot profita de forma execrabilă a lui FCSB și CFR Cluj, iar în acest moment se află pe prima poziție. Silvian Cristescu este de părere că arbitrajul din meciul cu Dinamo face parte dintr-o strategie anti Universitatea Craiova.
„(n.r. – Deranjează Universitatea Craiova?) 100%. Uitați-vă ce s-a întâmplat și cu un ziarist care a spus că aducem noi suporteri cu autocarele. Dacă spun ziarist, spun cu ghilimelele de rigoare, că nu are el cum să fie ziarist. Nu are nicio legătură. El vine cu zvonuri din astea fantastice, care nu au nicio legătură cu realitatea.
La Botoșani, unde tot el a fost (n.r. – Cojocaru), am avut penalty clar. Să vedem la meciul cu FCSB, dacă se poate să ni-l dea tot pe el. Degeaba îl recuzi. Nu își dă nimeni dreptate. Probabil are alte simpatii”, a fost opinia lui Cristescu.
Horia Ivanovici, moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, a venit cu un sfat extrem de valoros pentru Silvian Cristescu, dar și pentru toată conducerea de la Universitatea Craiova, cu privire la „provocările” ce apar:
„Ca să câștigi ceva important, nu trebuie să răspunzi la provocări. Când ești puternic, vei fi mereu provocat. Înțelepciunea este să nu le răspunzi, mai ales când vin dintr-o anumită zonă. Dacă înțelegeți, bine, dacă nu, să fiți sănătoși! Asta e joaca. Trebuie să știi joaca. Câștigă ăla care are cei mai tari nervi până la final”, i-a sfătuit Horia Ivanovici pe olteni.
Deși Nicușor Bancu a fost impulsiv și a reacționat la nervi împotriva lui Armstrong, Silvian Cristescu este de părere că este foarte greu să te abții să nu te comporți așa, ținând cont și de tensiunea uriașă de la nivelul gazonului și de faptul că cei doi au avut o discuție aprinsă și înainte de eliminare:
„A greșit și Bancu, dar când te calcă așa… eu nu cred că ar fi rămas doar 2-1 dacă ar fi rămas 11 contra 11. Să-ți spun ce făceam eu? Nu făceam nimic atunci, iar în următoarea fază îl aruncam direct între spectatori. Este o reacție umană, oricine reacționează. În momentul ăla trebuie să fii lucid. Când ai pulsul 150 nu poți să gândești normal.
Tocmai de aceea suntem sus, pentru că e Mihai dezlănțuit. De-aia suntem pe primul loc și suntem în grupe, haideți să vedem și partea bună (n.r. – râde). Acum ne-am calmat, urmează meciul din cupele europene. Sperăm să începem cu dreptul și apoi să o dăm parte în parte cu FCSB-ul. Iar jucăm fără căpitanul nostru. Asta ne doare cel mai rău. Probabil va lipsi două meciuri. (n.r. – Din păcate ați făcut doar două puncte în 3 meciuri) La noi, tot timpul când am făcut ceva, am făcut cu muncă și sudoare. Noi tot timpul a trebuit să muncim”, a conchis Silvian Cristescu, în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA.
Mihai Rotaru a fost dezlănțuit la finalul partidei cu Dinamo și a avut niște declarații mai acide ca niciodată. Sorin Cârțu a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că nu l-a văzut niciodată pe patronul Universității Craiova atât de indignat la finalul unui meci:
„Au fost două meciuri la Craiova: până în minutul 65, după care și-a intrat în rol domnul Cojocaru și a stricat tot ce a fost frumos până atunci. Ambele echipe au făcut un joc frumos până în minutul 65, dar omul a intrat acolo cu decizia lui și a stricat totul.
De-aia sunt puțin trist la tot ce ni se întâmplă, pentru că am avut victoria în mână. Dacă ai vedea câtă frână ne pune Mihai Rotaru câteodată. L-am văzut foarte supărat după partida aia, dar tot ce ni s-a întâmplat te face să explodezi. Nu l-am mai văzut niciodată în această stare. S-a supărat și pe mine la un moment dat. Era pornit. A fost o răbufnire pe moment, dar eu nu pot să mă supăr pe el. A ținut în el altădată. A avut echilibru, s-a forțat să-și păstreze echilibrul”, a declarat Sorin Cârțu, la FANATIK SUPERLIGA.
Sorin Cârțu a mitraliat arbitrajul lui Adrian Cojocaru și este de părere că decizia sa de a-l elimina pe Nicușor Bancu, în timp ce Armstrong nu a fost nici măcar avertizat, a decis soarta partidei de vineri:
„Să strici un asemenea meci, când vezi aceleași imagini pe care le vedem toți. Ne subapreciezi inteligența, băi, Cojocarule. Te dai specialistul din arbitraj. Nici nu trebuie să fii specialist ca să vezi că aceste decizii sunt greșite.
Să spunem că Bancu nu reacționează, atunci care e decizia ta, mă, la faza asta? Lui ăla chiar nu-i faci nimic? El și împinge, zici că ia startul la 100 de metri. Uitați-vă cum împinge în mod intenționat. Ce a făcut el acolo este o acțiune scoțiană. La ei în zonă nici nu se penalizează asemenea chestii.
Lui Bancu îi dai roșu și lui nu-i dai nimic? Ăla chiar nu merită nimic? În perversitatea lui, știa că dacă-i dă galben lui Armstrong este prea puțin. A fost perversitate mare! Dinamo a luat un punct cu ajutorul arbitrului.
L-a mai băgat în treaba asta și pe Chivulete. Întotdeauna când sunt situații de tipul ăsta, care ar fi periculoase pentru Craiova, se cheamă VAR-ul. Băi, dar la Botoșani nu am văzut să cheme VAR-ul. Nu știu discuțiile care au fost între ei. La Galați, iar nu chemi. Ne mai spui nouă că e o mișcare naturală a mâinii. Dacă aia e mișcare naturală a brațului, ăla nu are ce să caute la sportul de performanță”, a explicat oficialul oltenilor.
După ce oltenii au acuzat că au pierdut două puncte din cauza faptului că au jucat cu un om mai puțin, după ce Nicușor Bancu a fost eliminat în urma unui gest nesportiv, cei de la Dinamo au postat o poză ironică pe rețelele de socializare. „Câinii roșii” au prezentat o fotografie cu tabela de marcaj ce arăta scorul de 2-1 pentru formația lui Kopic, într-un meci pe care echipa croatului a reușit să-l câștige cu doi oameni mai puțin pe teren: „Sezonul trecut am reușit o victorie impresionantă, jucând în 9 oameni împotriva adversarei din Craiova”.
Sorin Cârțu a răspuns cu aceeași monedă acestei ironii: „O să-ți trimit și eu o poză, de când sunt eu pozat cu tabela de marcaj. Pozat eu și am în spate o tabelă de marcaj. Era 5-0 când jucam cu Dinamo. Nu eu le-am dat 5-0, Craiova le-a dat. Dacă știam, îți dădeam și eu captura”, a glumit Sorin Cârțu, la FANATIK SUPERLIGA.