Un asteroid de dimensiunea unui zgârie-nori, “potențial periculos” va zbura pe lângă Pământ marți, 17 septembrie, potrivit NASA. Asteroidul, botezat 2024 ON, are un diametru estimat de la 220 până la 480 de metri și va zbura pe lângă Pământ cu 31.933 km/h (aproape 9.000 metri/secundă) – sau de aproximativ 26 de ori viteza sunetului, după cum avertizează Agenţia Spaţială Americană.
În punctul cel mai apropiat de Pământ, asteroidul se va afla la aproximativ un milion de kilometri de Pământ, ceea ce reprezintă de aproximativ 2,6 ori distanța medie dintre Pământ și Lună.
Conform standardelor cosmice, aceasta este o limită incredibil de mică – dar încă suficient de departe încât niciun pământean nu ar trebui să-și facă griji în legătură cu o rocă spațială care trece pe lângă planeta noastră, după cum scriu jurnaliştii de la Live Science.
NASA consideră că orice obiect spațial care se află pe o rază de 193 milioane km de Pământ este un “obiect apropiat de Pământ” și clasifică orice obiect mare aflat la 7,5 milioane km de planeta noastră drept “potențial periculos”.
NASA analizează locațiile și orbitele a aproximativ 28.000 de asteroizi, pe care îi urmăreşte cu ajutorul Earth Impact Alert System (ATLAS), o serie de patru telescoape care scanează întregul cer nocturn, la fiecare 24 de ore.
Chiar dacă prin absurd 2024 ON lovește Pământul, acesta nu va provoca totuşi un eveniment catastrofal precum asteroidul care se presupune că a determinat dispariţia dinozaurilor şi care a lovit Pământul acum 66 de milioane de ani. Respectivul corp ceresc se presupune că avea 12 km.
Dar asta nu înseamnă că eventualele consecințe ale unui impact cu Pământul nu vor fi de mare anvergură. De exemplu, meteoritul cu lățimea de 18 metri, din 2013, de la Celiabinsk (Rusia), a generat o explozie echivalentă cu aproximativ 400-500 de kilotone de TNT, sau de 26-33 de ori energia eliberată de bomba de la Hiroshima, și a rănit aproximativ 1.500 de oameni.
Înțelegerea traiectoriilor asteroizilor poate fi mai dificilă decât pare la prima vedere, datorită așa-numitului efect Iarkovski. Numit după inginerul din secolul al XIX-lea care l-a propus pentru prima dată, efectul înseamnă că, pe perioade lungi de timp, rocile spațiale absorb și emit suficientă lumină purtătoare de impuls pentru a-și schimba subtil orbitele. Aceasta înseamnă că cuantificarea efectului Yarkovsky este critică pentru a prezice asteroizii care reprezintă o potențială amenințare.
Agențiile spațiale din întreaga lume lucrează deja la posibile modalități de a devia un asteroid periculos dacă acesta s-ar îndrepta vreodată spre noi. Pe 26 septembrie 2022, sonda spațială Double Asteroid Redirection Test (DART) a redirecționat asteroidul Dimorphos, deturnându-l din cursă și schimbându-i orbita timp de 32 de minute, în primul test al sistemului de apărare planetară al Pământului. NASA a numit misiunea un succes, considerând că a depășit toate așteptările.