News

Un autocar s-a prăbușit într-o prăpastie, în Mexic. Cel puțin 18 morți și aproape 30 de răniți

Un tragic accident rutier a avut loc în Mexic, acolo unde un autocar cu turiști s-a prăbușit într-o prăpastie. Cel puțin 18 morți și zeci de răniți au fost raportați.
01.05.2023 | 11:10
Un autocar sa prabusit intro prapastie in Mexic Cel putin 18 morti si aproape 30 de raniti
Tragic accident în Mexic: cel puțin 18 morți și zeci de răniți, după ce un autocar s-a prăbușit într-o prăpastie. Sursa foto: Twitter.com / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un autocar prin cu turiști s-a prăbușit într-o prăpastie, în Mexic. Cel puțin 18 morți și aproape 30 de răniți au rezultat în urma acestui grav accident rutier. Printre răniți se află și 11 copii.

Tragic accident în Mexic: cel puțin 18 morți și zeci de răniți, după ce un autocar s-a prăbușit într-o prăpastie

Din primele informații, în mijlocul de transport se aflau doar turiști mexicani. Tragedia a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în nord-vestul Mexicului, a declarat un oficial local, citat de Fox News.

ADVERTISEMENT

A avut loc un accident în care a fost implicat un autobuz aparţinând unei companii private care transporta turişti din Guadalajara, statul Jalisco (vest), către Guayabitos, în statul Nayarit. O destinaţie turistică cunoscută pentru plajele sale de la Oceanul Pacific”, a raportat Pedro Nunez, şeful pompierilor locali.

Duminică seara, procuratura Nayarit a anunțat că autobuzul a căzut de la aproximativ 15 metri într-o râpă. Tragedia a avut loc în statul mexican Nayarit, lângă o autostradă care face legătura între Tepic și Puerto Vallarta, o destinație turistică populară.

ADVERTISEMENT

Ministerul Securității și Protecției Civile din Nayarit a publicat fotografii în care salvatorii scot victimele din autocarul avariat. Operațiunea de salvare a fost extrem de complicată, dată fiind zona geografică.

În urma acestui grav accident, a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauzele prăbuşirii autobuzului într-o râpă şi a identifica victimele. Toţi sunt turişti mexicani. Vorbim de 18 morți și 25 de răniți.

ADVERTISEMENT

Accident în aceeași zonă din Mexic cu 15 morți, în ianuarie

Statul mexican Nayarit pare blestemat. În prima lună a anului, 15 persoane au murit, iar 47 au fost rănite, după ce un autobuz care transporta turiști s-a răsturnat într-o zonă rurală.

Oficialii din statul vecin Guanajuato au spus că toți pasagerii provin din același oraș, Leon, din acel stat. În zonă, oamenii obișnuiesc să adune bani la comun pentru a închiria un autobuz cu care să se deplaseze în vacanțe.

ADVERTISEMENT

Procurorii din Nayarit au anunțat atunci că accidentul a avut loc pe o porțiune de drum rural. Ei au mai adăugat că printre morți se numără cel puțin patru copii. Presa locală a scris că turiștii se întorceau din Guayabitos, un oraș de plajă la nord de Puerto Vallarta.

ADVERTISEMENT