O aeronavă Boeing operată de compania chineză Hainan Airlines, cu circa 250 de pasageri al bord, a revenit pe aeroportul Fiumicino din Roma imediat după decolare, în momentul în care unul dintre motoare a luat foc. Cel mai probabil, incidentul s-a produs după ce aeronava a lovit mai multe păsări.
Un zbor spre China a fost întrerupt după ce unul dintre motoarele aeronavei a luat foc după ce a lovit o pasăre la scurt timp după decolare, au declarat oficialii aeroportului din Roma. Motorul unui Boeing 787-9 Dreamliner, operat de compania chineză Hainan Airlines, a luat foc la scurt timp după decolare, la ora locală 9:55, de pe aeroportul Fiumicino din Roma, după ce a lovit o pasăre.
Avionul, care se îndrepta spre orașul chinez Shenzhen cu 249 de pasageri și 16 membri ai echipajului, s-a întors rapid, la doar 55 de minute după decolare, și a aterizat în siguranță după ce a deversat o parte din combustibil în mare, au declarat oficialii aeroportului.
Potrivit site-urilor de specialitate, aeronava a urcat până la o altitudine de circa 2.000 metri, acolo unde a fost stabilizată de către piloți. Urmând protocoalele standard de siguranță, echipajul a declarat imediat starea de urgență și s-a pregătit de întoarcerea pe aeroportul din Roma.
Așa cum prevăd procedurile de siguranță în aceste situații, piloții au deversat o parte din combustibil întâi deasupra mării, iar apoi au reușit să aterizeze aeronava în siguranță. La aterizare, toți pasagerii aeronavei au fost evacuați în siguranță, nicio persoană nefiind rănită.
În înregistrările video postate pe rețelele de socializare, flăcările puteau fi văzute pe partea dreaptă a avionului înainte ca acesta să se întoarcă la aeroport.
Un avion Qantas Airways cu destinația Brisbane a suferit o defecțiune la motor după decolare, vineri, și a zburat în cerc pentru o scurtă perioadă de timp înainte de a reveni în siguranță pe aeroportul din Sydney, a anunțat compania aeriană australiană.
Pasagerii au auzit o bubuitură puternică provenită de la unul dintre cele două motoare ale aeronavei, potrivit presei australiene. Un jurnalist de la postul național de televiziune ABC se afla în zbor și a declarat că a existat o „zguduitură puternică” în avion după zgomotul puternic, a raportat postul său de știri.
„Era evident că se întâmplase ceva cu unul dintre motoare, apoi avionul părea să se chinuie să se ridice de la sol sau să prindă altitudine”, a declarat Mark Willacy, jurnalist ABC.
Compania aeriană a declarat că inginerii săi au efectuat o inspecție preliminară a motorului și au confirmat că a fost vorba de o defecțiune izolată a motorului, ceea ce înseamnă că piesele interne ale motorului au rămas în carcasa de protecție destinată să le țină închise în siguranță. Defecțiunile necontrolate ale motoarelor, în care fragmente de motor ies din această carcasă, pot provoca daune grave corpului principal al unei aeronave.
Zborul Qantas QF520 a decolat din Sydney la ora 12:35 p.m. (8:35 p.m. joi ET), a făcut câteva cercuri și a deviat pentru a ateriza la Sydney, conform datelor de urmărire de la Flightradar24.
Decolarea aeronavei a coincis cu izbucnirea unui incendiu de iarbă de-a lungul pistei paralele a aeroportului Sydney, care a fost adus sub control de echipe ale serviciului de salvare împotriva incendiilor aviatice, a precizat aeroportul într-o declarație.
„Nu este clar în acest stadiu dacă cele două incidente sunt legate și investigațiile continuă”, a adăugat aeroportul. Qantas a declarat că avionul a aterizat în siguranță după ce au fost efectuate procedurile corespunzătoare și a adăugat că va investiga cauza problemei motorului.
Avionul este un Boeing 737-800 vechi de 19 ani, potrivit Flightradar24.