News

Un avion Wizz Air de pe ruta Londra – București a aterizat de urgență la Frankfurt. Doi pasageri erau sub influență drogurilor!

13.09.2019 | 13:08
Un avion Wizz Air de pe ruta Londra  Bucuresti a aterizat de urgenta la Frankfurt Doi pasageri erau sub influenta drogurilor

A fost panică într-un avion Wizz Air aflat pe ruta Londra – București. Asta după ce aeronava a fost forțată să aterizeze de urgență la Frankfurt, în jurul orei 1:40 noaptea. Anunțul oficial a fost că uneia dintre persoanele aflate la bord i s-a făcut rău. Cu toate acestea, aterizarea se pare că a avut loc din cauza a doi pasageri care ar fi făcut scandal și chiar ar fi adus amenințări echipajului. Martorii susțin chiar că cei doi pasageri erau sub influența drogurilor.

Un zbor Wizz Air Londra – București a aterizat de urgență la Frankfurt

Zborul Londra – București a fost nevoit să aterizeze de urgență la Frankfurt, în jurul orei 1:40 noaptea. Martorii susțin că pasagerii erau drogați. După aterizarea în Germania, scandalagiii au fost luați din avion de către agenții de poliție de la aeroportul din Frankfurt, anunță cei de la televiziunea Digi 24.

După acest eveniment neplăcut, avionul nu a mai decolat. După două ore, celorlalți pasageri li s-a spus că aeronava va mai decola abia în cursul zilei de vineri. Deocamdată nu este clar cum doi bărbați au reușit să treacă de controlul de securitate al Aeroportului Gatwick de pe care a plecat avionul cu destinația inițială București.

Doi pasageri drogați au fost dați jos la Frankfurt dintr-un avion Wizz Air care circula pe ruta Londra - București
Doi pasageri drogați au fost dați jos la Frankfurt dintr-un avion Wizz Air care circula pe ruta Londra – București *Foto: facebook

Rutele Wizz Air de Londra oferă tot mai multe emoții pasagerilor români

În ultimele săptămâni mai multe evenimente s-au produs cu cursele Wizz Air din și înspre Londra. Astfel, un avion care trebuia să decoleze de pe Suceava a întârziat plecarea și a înfuriat călătorii care au fost invitați să meargă spre Aeroportul din Iași, după ce aeronava nu a mai putut fi reparată. Apoi luni, 9 septembrie, un avion Wizz Air care circula pe ruta Londra Iași a aterizat de urgență pe Otopeni după o defecțiune descoperită la nivelul flapsurilor.