News

Un băiat de 14 ani din Dâmbovița s-a urcat beat la volan și a provocat un accident

15.10.2020 | 19:24
Un baiat de 14 ani din Dambovita sa urcat beat la volan si a provocat un accident
ADVERTISEMENT

Un băiat de 14 ani din Dâmbovița s-a urcat beat la volan și a izbit mașina într-un stâlp, șocând comunitatea liniștită din care face parte.

Tânărul a provocat accidentul la puțin timp după ce s-a urcat la volan, după ce a pierdut controlul mașinii, probabil și pentru că era amețit de la alcool.

ADVERTISEMENT

Conform Pro TV, adolescentul a izbit mașina de gardul unei gospodării din Băltenu, județul Dâmbovița, alertând vecinii din zonă.

Un băiat din 14 ani a provocat un accident după ce s-a urcat beat la volan

Speriat, la scurt timp după ce a abandonat mașina lovită, tânărul s-a rănit și a fugit de la locul accidentului pentru a cere ajutorul părinților.

ADVERTISEMENT

După ce le-a povestit isprava prin care a trecut, aceștia l-au transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale, însă nu au scăpat de vizita polițiștilor.

Oamenii legii l-au interogat pe adolescent și acesta a mărturisit totul. Mașina implicată în accident aparține tatălui iubitei sale.

ADVERTISEMENT

Polițiștii au constatat că tânărul avea o alcoolemie de 0.58 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, deci se urcase beat în mașină.

„La data de 14 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Bălteni, un autoturism a intrat în gardul unui imobil. În urma deplasării la fața locului, polițiștii nu au găsit conducătorul auto, acesta fiind ulterior identificat de polițiști la spital”, a precizat IPJ Dâmbovița.

ADVERTISEMENT

Cu toate că are doar 14 ani, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

ADVERTISEMENT