Un băiat de 24 de ani din Buzău a murit într-un mod cu totul stupid: pomul pe care îl tăiase i-a căzut direct în cap! Nenorocirea s-a petrecut în comuna Bisoca. Băiatul a încercat să doboare un arbore cu drujba, însă pomul i-a venit de hac, într-o ironie amară a sorții. Copacul l-a lovit atât de tare încât tânărul a murit pe loc.
Un băiat de 24 de ani a fost omorât de copacul pe care l-a tăiat
Felul în care a murit George M. este unul suprarealist, greu de crezut și acceptat pentru familie și prieteni. Tânărul de 24 de ani lucra în sat, cu ziua, iar luni, atunci când s-a întâmplat tragedia încerca să doboare copacul cu drujba, dar aceasta s-a blocat la jumătatea operațiunii. Băiatul a plecat repede după o altă drujbă pentru că nu o putea scoate pe cea care a rămas înfiptă și, fix în momentul în care a ajuns înapoi, copacul a căzut peste el, scrie reporterbuzoian.ro.
Colegii cu care era la tăiat de lemne au încercat să facă tot posibilul să îl aducă la viață, dar nu se mai putea face absolut nimic. Medicii care au ajuns la fața locului au constatat că acesta nu mai prezenta semne vitale. Apropiații băiatului au numai cuvinte de laudă pentru tânăr. Acesta muncea din greu să își câștige o pâine, iar apoi familia a trebuit să se pregătească pentru cel mai greu moment: înmormântarea.
Familia l-a condus ieri pe ultimul drum
Familia l-a condus pe ultimul drum pe băiat, ieri. Se pare că nu este primul caz de acest fel în Bisoca. Anul acesta, un alt tăietor de lemne ar fi murit tot după ce un arbore a căzut peste el, la scurt timp după ce l-a tăiat cu drujba. Pădurarii se supun unor riscuri uriașe atunci când merg la tăiat de pomi ori la tăiat de lemne.
- Dăncilă e în stare de șoc! Ar putea fi obligată să dea banii! Suma este uriașă
- Anamaria Ferentz, accident groaznic de mașină, în America! Ce se întâmplă acum cu vedeta
- Veste trista! Ne-a parasit si el. Familia a facut anuntul. Dumnezeu sa-l odihneasca!
- Si-a lasat amanta gravida si a platit-o sa dispara. Amanta era o italianca frumoasa si a lasat-o gravida din greseala. I-a cerut doar sa-i trimita o vedere cand se naste copilul. Peste 9 luni a primit acest mesaj si a lesinat
- Vremea 2 – 30 decembrie 2019. Meteorologii anunţă ninsori, ger şi viscol, în următoarele patru săptămâni
- FOTO. La 7 ani era considerată cea mai frumoasă fetiță din lume! Cum a ajuns să arate la 18 ani fiica fotbalistului Blondeau
- La asta nu se aștepta nimeni de la Pro TV. Este alertă în trust. Cine s-a combinat
- Scandal monstru la DNA! S-a ajuns până la Iohannis. Este cutremur în Justiție
- Clipe teribile pentru Anamaria Prodan! Cum se simte fiica impresarei
- Nu le-au încăput banii în valize! 3 români au luat la pariuri 270.000 de euro din biletele puse pentru distracție!