Anchetă în cazul chinezoiacei găsite cu gâtul tăiat într-o locuință din Voluntari. Polițiștii au organizat mai multe filtre pe raza județului Ilfov, iar autoritățile au emis o alertă și la punctele de trecere a frontierei.
Polițiștii au deschis o anchetă după ce o femeie, de origine asiatică, a fost găsită cu gâtul tăiat într-un imobil din Voluntari, județul Ilfov. Autoritățile au efectuat mai multe filtre și s-au asigurat că suspectul nu părăsește țara.
Presupusul criminal, în vârstă de 47 de ani, a fost identificat de polițiști într-o localitate din județul Ialomița. De asemenea, autoritățile au găsit și mașina acestuia, care a fost abandonată pe un câmp, în speranța că i se vor pierde urmele. Suspectul va ajunge la IPJ Ilfov pentru audieri.
„Bărbatul de 47 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de omor în cazul femeii de 42 de ani, găsită decedată într-un imobil din oraşul Voluntari, a fost depistat cu sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, localitatea Stelnica, Judeţul Ialomiţa”, a transmis, miercuri, IPJ Ilfov.
Bărbatul reținut este de origine asiatică și ar fi avut o relație cu femeia ucisă, care a durat doi ani. Partenera a decis să pună punct din cauza mai multor conflicte avute de-a lungul timpului.
Mai mult, chinezoaica a cerut un ordin de protecție împotriva bărbatului la începutul lunii octombrie. Acesta l-a încălcat și, de această dată, a intrat peste ea în casă și a omorât-o, după care a incendiat un depozit aflat în apropierea apartamentului.
„În cauză a fost deschis dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, cercetările fiind efectuate împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov”, a mai transmis sursa citată.
Chinezoaica de 42 de ani a fost găsită fără suflare într-un imobil din Voluntari. Aceasta zăcea cu fața în jos, cu un cuțit în mână. Mai mult, autoritățile au identificat răni adânci în zona gâtului.
„Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Voluntari a fost descoperită o femeie, căzută cu fața în jos, aceasta având un cuțit în mână.
În cadrul primelor activități, polițiștii au identificat persoana respectivă, în cauză fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 42 de ani, cetățean străin. Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul femeii respective”, au informat polițiștii.