Rich Gilson, o persoană originară din New Jersey, Statele Unite ale Americii, a început să-și renoveze curtea casei imediat ce a cumpărat locuința. Acesta a făcut descoperirea vieții lui după ce a folosit buldozerul.
Un bărbat pe numele său Rich Gilson a găsit îngropată în pământ o comoară impresionantă după ce a început să lucreze în curtea casei sale. Americanul muncea la proprietatea din Wildwood cu un mini-excavator.
Cetățeanul din SUA a descoperit în pământul din curte două obiecte cilindrice, fiecare măsurând între 3 și 7 centrimetri. Inițial, a crezut că sunt simple buruieni și le-a dat deoparte, dar apoi avea să facă descoperirea vieții sale.
„Am crezut că sunt buruieni. Le-am ridicat și le-am pus deoparte”, a declarat Rich Gilson, care a doua zi și-a amintit de ceea ce a găsit, notează The Independent.
Ulterior, bărbatul a inspectat mai atent acele „buruieni” și a văzut că sunt teancuri bine înfășurate de bancnote foarte vechi de 10 și 20 de dolari. Banii însumează 1.000 de dolari, echivalentul a circa 21.000 de dolari în ziua de azi.
„M-am uitat la margine și avea o nuanță verde și am a spus: «Aceștia sunt bani». Păreau niște mici trabucuri, toate legate între ele. Pe măsură ce l-am desfăcut, am început să văd ce era.
Fiecare bancnotă este datată 1934, seria A, ceea ce mi s-a părut ciudat” , a mai povestit Rich Gilson, mai arată sursa menționată mai devreme.
Bărbatul din Statele Unite ale Americii a mai declarat că banii erau așezați în pământ chiar sub veranda casei într-un borcan. Toate acele bancnote ar fi vechi de 80 de ani, proprietarii dorindu-și să afle povestea din spatele locuinței.
Se pare că în urmă cu foarte multă vreme pe pământul respectiv funcționa o casă de prostituție, în anul 1920. Rich Gilson și soția sa, Suzanne, au declarat că nu intenționează să folosească banii găsiți în pământ.