Un bărbat a murit pe scările spitalului din care tocmai fusese externat. Avea probleme cardiace

in Hot News
04/09/2019, 12:33
Un bărbat a murit pe scările spitalului din care tocmai fusese externat. Avea probleme cardiace GALERIE FOTO
Bărbatul a suferit un infarct pe treptele spitalului. Sursa foto - facebook

Un bărbat a murit pe scările spitalului din care tocmai fusese externat. Întreaga întâmplare s-a petrecut la Unitatea medicală județeană din Craiova. Pacientul, în vârstă de 48 de ani fusese îngrijit timp de două săptămâni în Clinica de Cardiologie pentru o afecțiune coronariană severă. Acesta a mai fost diagnosticat şi cu cardiomiopatie dilatativă ischemică şi diabet. Din păcate, bărbatului nu i s-a putut monta un defibrilator cardiac deoarece avea o infecție.

Un bărbat a murit pe scările spitalului din care tocmai fusese externat

Chiar pacientul a fost cel care a solicitat să fie externat, fapt care s-a şi produs efectiv la începutul săptămânii. Medicul i-a dat indicații pentru a continua tratamentul cu antibiotic acasă și bărbatul urma să revină la control în vederea montării defibrilatorului cardiac. La puține momente după ce părăsit unitatea medicală, acestuia i s-a făcut rău și a murit pe scările Spitalului Județean Craiova. Medicii au încercat minute bune să-l resusciteze, dar totul a fost în zadar.

„Se înţepase într-un cui, la un picior şi avea o plagă suprainfectată şi din această cauză nu a putut beneficia de montarea defibrilatorului. I s-a instituit tratament cu antibiotic injectabil pentru tratarea infecţiei. De vineri a tot cerut să fie externat şi a spus că vrea să urmeze tratamentul cu antibiotic acasă”, a declarat despre acest caz, dr. Cristiana Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al SJU Craiova.

Un bărbat a murit pe scările spitalului din care tocmai fusese externat. IML
Mașina IML a ajuns cu întârziere în cazul bătbatului mort în cimitir. Sursa foto – facebook

A murit pe mormântul fratelui

Un alt incident bizar s-a petrecut într-o comună din Giurgiu. Acolo, un bărbat a murit în cimitirul localităţii iar trupul lui a fost lăsat pe un cavou ore în şir pentru că maşina de la medicină legală a întârziat. De remarcat că cel care a încetat din viață este chiar fratele bărbatului ucis de explozia produsă la o fabrică de prefabricate din Bucureşti. Câțiva martori au sunat de urgență la 112, însă medicii veniți să-l salveze pe acesta nu au mai putut face nimic.

Bărbatul suferise un infarct și manevrele de resuscitare s-au dovedit a fi fără succesc. Din păcate, pentru că procedura spune că trupul acestuia nu putea fi luat decât de maşina trimisă de IML, cadavrul a fost lăsat în cimitir ore întregi până la sosirea autorităţilor.

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles