Femeia a fost atacată din senin de agresor, după ce aceasta ar fi aflat că aceasta nu i-ar fi fost fidelă în timpul relației lor. El și-a ieșit din minți când a aflat că cea cu care își împărțea viața se vedea și cu alți bărbați.
Astfel, spun sursele locale, bărbatul a vrut să îi taie nasul femeii pentru că aceasta l-a mințit în privința fidelității sale. Din fericire, acesta nu a reușit să își ducă planul la capăt.
Totul s-a întâmplat în localitatea Pecica din județul Arad, iar agresorul în vârstă de 46 de ani s-a făcut nevăzut după atac. Cei doi se pare că nu mai erau într-o relație, iar bărbatul gelos a venit în casa femeii, unde a atacat-o.
„La data de 17 mai a.c., am fost sesizaţi prin apel 112, despre o posibilă agresiune într-un imobil din localitatea Pecica. La faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre o femeie, care a fost lovita cu un obiect tăietor la nivelul feţei de fostul concubin în vârstă de 46 de ani, care a plecat de la locul faptei”, a relatat IPJ Arad.
Totuși, el a rănit-o pe femeie, care a avut nevoie de îngrijiri medicale după acest atac. Salvatorii sosiți la fața locului au pansat-o și au anunțat că viața acesteia nu este pusă în pericol.
Sunt șanse mari ca femeia să rămână cu un semn pe viață în urma acestei altercații avute cu concubinul său. Aceasta a depus și o plângere la poliție, relatează specialarad.ro.
Victima a fost la medicină legală și a scos un certificat care să ateste rănile sale, iar oamenii legii încă îl caută pe bărbat, care a fugit de la locul faptei. El a fost dat în urmărire.
Nu se știe, deocamdată, ce tip de armă a folosit bărbatul care și-a atacat partenera, însă cert este că a reușit să o rănească pe concubina sa, care va trebui să aștepte două săptămâni pentru a aflat cum îi arată, de fapt, fața după atac.
Localnicii spun că acesta nu este primul conflict pe care l-au avut cei doi și, mai mult, ei spun că femeia l-a iertat de nenumărate ori pe bărbat și în trecut, în ciuda violențelor la care era supusă.