News

Un bărbat care a postat pe Facebook că Spitalul Victor Babeș din Timișoara „este gol”, cercetat penal pentru răspândire de informații false

Dosar penal pentru un bărbat care a postat pe Facebook că Spitalul Victor Babeș din Timișoara „este gol”.
04.11.2021 | 22:56
Un barbat care a postat pe Facebook ca Spitalul Victor Babes din Timisoara este gol cercetat penal pentru raspandire de informatii false
ADVERTISEMENT

Bărbatul a făcut o filmare pe rețelele de socializare, el fiind chiar în curtea unității medicale și încerca să demonstreze faptul că aceasta nu este invadată de pacienți, așa cum se prezenta pe canalele media.

Individul a postat pe Facebook un mesaj despre situația spitalului și s-a ales cu dosar penal

Bărbatul spune chiar că aici sunt aduși „așa-zișii bolnavi de Covid”, semn că el nu crede nici măcar că există oameni care chiar sunt în stare gravă din cauza acestei boli.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, el arată cum parcarea este goală și cum nimeni nu este acolo, de fapt, deși situația prezentată la televizor este una foarte gravă.

Bărbatul precizează în clipul video respectiv că va face câte o astfel de filmare, în care să prezinte „situația reală din spitalele din România”, o dată sau chiar de două ori pe săptămână, pentru a-și întări punctul de vedere.

ADVERTISEMENT

Bărbatul spune pe filmare că spitalul este gol și acolo nu se află niciodată nimeni.

„Nu ne mai mințiți că virusul Covid 19 umple spitalele. Trebuie să știm realitatea, nu doar minciuni.

Rog mass-media să nu ne mai inducă în eroare și să creeze psihoză.

Tot ce vedeți la televiziune este un teatru”, afirmă individul pe filmarea respectivă, care poate fi văzută mai jos:

ADVERTISEMENT

Poliția s-a autosesizat după filmarea făcută publică pe rețelele de socializare

După ce aceste imagini au apărut în spațiul public, pe Facebook, oamenii legii s-au autosesizat și i-au întocmit acestuia un dosar penal pentru răspândire de informații false.

„Având în vedere imaginile video apărute în spațiul public pe o platformă de socializare, în care un bărbat afirmă faptul că, s-ar afla la o unitate spitalicească din municipiul Timisoara, iar toate informațiile prezentate de autorități cu privire la aglomerarea spitalului respectiv cu pacienți confirmați pozitiv cu infecția virusului SARS COV-2 ar fi false, polițiștii din cadrul Sectiei 1 Poliție Urbană Timișoara s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infractiunii de “comunicare sau răspândire, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea națională”, fiind întocmit un dosar penal”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

ADVERTISEMENT

În urmă cu doar câteva zile, un alt dosar penal a fost întocmit pe numele unei femei care a spus într-un live pe Facebook că spitalul modular ATI de la Piatra-Neamţ este gol.

ADVERTISEMENT