News

Un bărbat care pretindea că e Mihai Bendeac a fost arestat pentru pornografie infantilă și șantaj!

11.08.2019 | 18:18
Un barbat care pretindea ca e Mihai Bendeac a fost arestat pentru pornografie infantila si santaj
Un bărbat care se prefăcea că e Mihai Bendeac a fost acuzat de pornografie infantilă *foto: facebook

Ionuț Laurențiu Aluaș, un bărbat în vârstă de 36 de ani originar din Câmpulung Muscel, a fost reținut de DIICOT – Brăila pentru săvârșirea infracţiunilor de instigare la pornografie infantilă, instigare la viol, pornografie infantilă în formă continuată şi şantaj în formă continuată. Inculpatul s-a folosit de imaginea actorului Mihai Bendeac, prin mai multe conturi false, pentru a cere poze compromițătoare cu diferite femei pe internet, pe care apoi le amenința că le publică dacă nu întreține relații ssexuale cu el.

Bărbatul care se dădea Mihai Bendeac pe internet, arestat pentru pornografie infantilă

DIICOT a anunțat printr-un comunicat că inculpatul Ionuț Laurențiu Aluaș a fost trimis în judecată și este arestat la domiciliu. Acesta i-a solicitat unei femei să întrețină un act sexual oral cu băiatul său minor, în vârstă de numai 3 luni. „În fapt, s-a reţinut că, în luna iunie 2019 inculpatul A. I.-L i-a solicitat inculpatei C. F. să întreţină un act sexual oral cu fiul său minor, în vârstă de 3 luni, aflat în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, solicitând totodată inculpatei să efectueze operaţiuni de producere de materiale pornografice cu minorul (fotografiind şi filmând actele sexuale orale pe care le-a întreţinut cu acesta), să stocheze într-un sistem informatic materialele pornografice produse şi să i le trimită prin intermediul unei aplicaţii”, se arată în comunicat.

De asemenea, mama a fost și ea trimisă în judecată pentru pornografie infantilă și viol: „Prin încheierea din data de 12 iulie 2019, Tribunalul Brăila a respins solicitarea formulată de către D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Brăila, dispunând luarea faţă de inculpata C. F. a măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, de la 12 iulie 2019 până la 9 septembrie 2019”, se mai arată în sursa citată.

Un bărbat care se prefăcea că e Mihai Bendeac a fost acuzat de pornografie infantilă
Un bărbat care se prefăcea că e Mihai Bendeac a fost acuzat de pornografie infantilă *foto: Antena 1

Inculpatul își păcălea victimele cu conturi false pe internet

Totodată, procurorii susțin că în perioada iunie 2019 – august 2019 inculpatul „a constrâns mai multe persoane de sex feminin să întreţină relaţii sexuale cu acesta, ameninţându-le cu darea în vileag a unor fotografii compromiţătoare pentru persoanele respective”. Din probele strânse de anchetatori reiese că, începând cu anul 2019 inculpatul Aluaș Ionuț Laurențu a conceput o modalitate de a cunoaşte persoane de sex feminin în vederea întreţinerii de relaţii sexuale cu acestea.

Astfel, inculpatul a creat două conturi de utilizator pe o reţea de socializare, folosind identitatea unui cunoscut actor de televiziune şi un cont pe o aplicaţie de mesagerie. Prin intermediul conturilor din reţeaua de socializare create în numele actorului, inculpatul a intrat în legătură cu diferite persoane de sex feminin cărora le transmitea că este cunoscutul actor de televiziune şi le poate oferi un rol într-un serial tv. Astfel, inculpatul pretindea că le intermediază contactul cu regizorul filmului, persoană în numele căruia răspundea tot inculpatul şi care le solicita să trimită în prealabil fotografii şi înregistrări în ipostaze nud, mimând sau desfăşurând efectiv activităţi de natură sexuală. Ulterior, acestea erau chemate pentru un „casting”, iar inculpatul întreţinea relaţii sexuale cu acestea, pretinzând că este regizorul care le poate oferi un rol în serialul de televiziune.Dacă victimele refuzau ulterior să se întâlnească cu acesta, inculpatul le şantaja cu divulgarea fotografiilor şi înregistrărilor pe care acestea le trimiseseră anterior „castingului”, solicitând diferite sume de bani pentru a nu da publicităţii materialele pe care le deţinea”, se arată în comunicat.

Potrivit surselor G4Media.ro, actorul drept care se dădea inculpatul era Mihai Bendeac.