Bărbatul a fost arestat preventiv, în condițiile în care victimele au nevoie de 20 de zile de îngrijiri medicale în urma rănilor suferite.
Conform IPJ Botoșani, bărbatul se afla pe un drum din sat, moment în care a început să se certe cu doi consăteni, pe care îi cunoștea. Victimele, în vârstă de 42 și 37 de ani, au fost înjunghiate cu un briceag. Oamenii au ajuns la spital, unde au primit asistență medicală.
”Poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, la locuinţa bărbatului bănuit de comiterea faptei, prilej cu care, într-o zonă cu vegetaţie, din curte, a fost identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor, un briceag cu o lamă de 6 centimetri”, au transmis autoritățile, conform Botoșăneanul.ro.
Individul a fost reținut pentru 24 de ore și arestat preventiv pentru ”săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi lovire sau alte violenţe”.
Potrivit sursei citate, comuna Vorniceni este cunoscută sub numele de ”comuna cuțitarilor” din cauza actelor dese de violență care au loc între sătenii iuți la mânie.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au transmis că, la data de 14 septembrie ”în timp ce bărbatul, de 44 de ani, se afla în drumul public, din localitatea Vorniceni, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu doi consăteni, de 42 și 37 de ani, i-ar fi lovit pe aceștia cu un cuțit, provocându-le leziuni fizice ce necesită pentru vindecare, peste 20 de zile de îngrijiri medicale”.
Polițiștii au pus în executare inclusiv un mandat de percheziție domicilară, unde a fost găsit un briceag cu o lamă de 6 cm.
”Comuna cuțitarilor” din Botoșani a devenit faimoasă la nivel național în 2011, pentru că, în acel moment, sub 50% dintre oameni au acceptat să fie recenzați.
Datele oficiale publicate de Comisia Judeţeană pentru Recesământul Populaţiei şi Locuinţelor arătau că în Vorniceni s-a reușit recenzarea a doar 48.31% din populație, asta în condițiile în care media în județ era de 65.02%.