News

Un bărbat dispărut de trei decenii a fost descoperit într-un ghețar. „Era intact, nici măcar hainele nu erau rupte”

Cadavrul unui bărbat dispărut de aproape trei decenii a fost descoperit într-un ghețar în proces de topire. Timp de 28 de ani nu a fost găsit
06.08.2025 | 15:52
Un barbat disparut de trei decenii a fost descoperit intrun ghetar Era intact nici macar hainele nu erau rupte
Un bărbat a fost descoperit într-un ghețar / sursa: colaj Fanatik, Freepik
ADVERTISEMENT

Un bărbat a fost găsit într-un ghețar în proces de topire din regiunea montană și izolată Kohistan din Pakistan. Un păstor a găsit grozăvia, fiind uimit de cât de bine a fost păstrat trupul neînsuflețit al bărbatului.

Un bărbat dispărut de trei decenii a fost descoperit într-un ghețar

Trupul a fost găsit alături de un act de identitate pe numele Naseeruddin. Cu ajutorul acestuia, poliția a reușit să identifice persoana, fiind vorba despre un bărbat dispărut în iunie 1997 în acea zonă. Localnicii au început să ofere mai multe informații despre bărbat atunci când au aflat despre cine e vorba. El a căzut într-o crăpătură a ghețarului în timpul unei furtuni de zăpadă.

ADVERTISEMENT

„Ceea ce am văzut era de necrezut. Cadavrul era intact. Hainele nici măcar nu erau rupte”, a declarat pentru BBC Urdu păstorul care a găsit cadavrul, Omar Khan.

În ziua în care a dispărut, Naseeruddin călătorea împreună cu fratele său, Kathiruddin, călare. Poliția a declarat că o dispută familială i-a forțat pe cei doi bărbați să plece de acasă. Kathiruddin a declarat că au ajuns în vale în dimineața în care au și plecat, iar în jurul prânzului, fratele său a intrat într-o peșteră.

ADVERTISEMENT

Când acesta nu s-a întors mai mult timp, Kathiruddin l-a căutat în peșteră. Când nu l-a găsit, a cerut ajutorul localnicilor, însă căutările nu au avut niciun succes.

ADVERTISEMENT

Schimbările climatice afectează zonele înzăpezite

Când un corp cade într-un ghețar, frigul extrem îl îngheață într-un timp foarte scurt. Astfel se evită descompunerea, iar conservarea este una superioară, potrivit prof. Muhammad Bilal, șeful Departamentului de Mediu al Universității Comsats din Islamabad. Cadavrul este, practic, mumificat din cauza lipsei de umiditate și oxigen din ghețar.

ADVERTISEMENT

În ultima perioadă, regiunea nu a mai avut atât de mult zăpadă, astfel că ghețarii au fost to mai expuși luminii directe a soarelui, lucru ce a accelerat topirea acestora. Experții au vorbit despre descoperirea cadavrului ca un semn al modului în care schimbările climatice afectează ghețarii.