News

Cine este bărbatul care a căzut de la etajul 11 al unui bloc din Arad

22.08.2020 | 10:21
Cine este barbatul care a cazut de la etajul 11 al unui bloc din Arad
Hotelul Continental, locul unde un bărbat s-a sinucis în Arad. Foto: Aradon.ro
ADVERTISEMENT

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a aruncat de la etajul 11 al Hotelului Continental din Arad, ziua în amiaza mare.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul era un consultant în vânzări la o reprezentanță de lux din Arad și se afla în zonă împreună cu o angajată a locației.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a profitat de neatenția angajatei care s-a dus să-i deschidă sala și s-a aruncat de la etaj.

Un bărbat s-a sinucis după ce s-a aruncat de la etajul 11 în Arad

Victima a mers la hotel și a cerut să vadă sala de evenimente pe motiv că vrea să organizeze o întâlnire acolo.

ADVERTISEMENT

Împreună cu o angajată a urcat la ultimul etaj, iar la un moment dat s-a prăbușit de pe terasă.

Cadavrul va fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, însă nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale, conform Aradon.

ADVERTISEMENT

Polițiștii nu știu momentan care sunt motivele care l-au împis pe arădean să se sinucidă. „În acest moment nu se cunoaște identitatea bărbatului care s-a aruncat de la etajul 11. La prima vedere, acesta are aproximativ 35-40 de ani. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea unei fapte penale, cadavrul va fi transportat la Serviciul Județean de medicină legală în vederea efectuării autopsiei”, au transmis reprezentanții IPJ Arad, conform ziardearad.ro.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, peste 800.000 de persoane se sinucid într-un an de zile, o persoană la fiecare 40 de secunde alege să-și pună capăt zilelor.

ADVERTISEMENT

Directorul Hotelului Continental, Constantin Bîja, a explicat pentru Special Arad că bărbatul nu și-a motivat gestul, doar s-a aruncat în gol.

Cu toate acestea, pare că bărbatul era hotărât să-și pună capăt zilelor și avea un plan, sub pretextul că vrea să vadă sala de evenimente de la etajul 12. Polițiștii au confirmat că bărbatul a murit pe loc, la impactul cu solul.

ADVERTISEMENT
Tags: