News

Un bărbat s-a înecat într-un bazin din Pitești. A fost scos din apă de un angajat ISU aflat în concediu

Un bărbat s-a înecat într-un bazin de înot al unui ștrand din Pitești. A fost scos din apă de un angajat ISU care se afla în concediu și se relaxa, la rândul său, la piscină.
17.08.2022 | 19:28
Un barbat sa inecat intrun bazin din Pitesti A fost scos din apa de un angajat ISU aflat in concediu
Un bărbat s-a înecat într-un bazin din Pitești. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Bărbatul în vârstă de 73 de ani a ajuns la spital, însă starea lui este gravă.  Conform ISU Argeș, în salvarea bărbatului au mai sărit un salvamar și o asistentă medicală angajată în complex

Un bărbat s-a înecat într-un bazin din Pitești

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă la Detaşamentul de Pompieri Piteşti.

ADVERTISEMENT

Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti au reuşit manevrele de resuscitare, însă bărbatul este în comă, ventilat mecanic, şi va fi dus pe secţia de terapie intensivă”, au anunțat reprezentanții Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, conform Stiripesurse.ro.

Cazul nu este singular în România. În urmă cu două luni, un bărbat se îneca într-un bazin la ștrand în Târgu Jiu, sub privirile nedumerite ale oamenilor care se aflau prin preajmă. Mai mult, fără să-și dea seama că bărbatul murise, unii turiști l-au filmat pe acesta, în timp ce zăcea mort în piscină. Vara este anotimpul când tot mai mulți oameni se îneacă, în special pe litoralul românesc.

ADVERTISEMENT

Salvamarii sunt revoltați și le reproșează turiștilor că nu respectă nicio regulă și nu ascultă indicațiile prețioase ale specialiștilor.

”Colacul nu e pentru plajă. Nu își iau medicamentația, leșină pe plajă. Părinții sau bunicii să aibă grijă de copii! Ieri ne-am confruntat cu trei cazuri de copii dispăruți. Ne-am transformat în babysitter? Să aibă grijă de copii!

ADVERTISEMENT

Ce să mai dai sfaturi, când de ani de zile batem monedă, aveți grijă la copii, luați-vă pastilele, stați la umbră, hidratați-vă, nu mai intrați în apă după ce ați mâncat sau băut! Aveți grijă de viața voastră, fiecare viață este foarte importantă.

După cum arată prognoza, s-ar putea să avem o săptămână și jumătate steagul roșu pe litoral. Salvamarii o să fie înnebuniți. Dacă până acum alergau 10 km, cred că azi vor alerga 15 – 20 de km ca să salveze fiecare om care oricum nu are ce căuta în apă, dar ei ignoră“, anunța Vasile Borteș, șeful salvamarilor de pe litoral.

ADVERTISEMENT

Pe litoralul românesc nu este zi în care cel puțin un turist să nu se înece, după ce intră în valurile mării fără nicio reținere.

ADVERTISEMENT