Un bucătar cunoscut a murit la 67 de ani. Vedeta era renumită pentru un show culinar. Anunțul nefericit a fost confirmat de persoanele apropiate care au păstrat discreția legat de acest subiect sensibil o perioadă bună.
Un chef celebru pe social media a încetat din viață la doar 67 de ani. Acesta era gazda unei emisiuni de tip cooking show. Când a trecut la cele veșnice, de fapt, și de ce rudele sale au dezvăluit vestea nefericită abia acum.
Lynn Yamada Davis, renumită pentru Cooking With Lynja, disponibil pe YouTube, a murit pe 1 ianuarie 2024. Decesul a survenit la Riverview Medical Center din New Jersey, Statele Unite ale Americii. Aceasta locuia în Holmdel.
Cauza decesului a fost cancerul esofagian cu care fusese diagnosticată în 2021. Cu doi ani înainte, în 2019, cadrele medicale au anunțat-o că suferă de cancer la gât, boala aducându-i foarte multă suferință în ultima perioadă.
Oamenii care au urmărit-o au aflat abia acum că a plecat la Ceruri la începutul anului. Mai exact, Lynn Yamada Davis și-a dorit să fie postate toate videoclipurile pe care le avea filmate și editate dinainte să se stingă.
În unul dintre acestea femeia culegea trufe din Italia. A început să activeze în domeniul online în 2020, în perioada pandemiei de coronavirus, când a pregătit tot felul de preparate culinare alături de fiul său, Tim Davis, cunoscut la rândul său pe social media.
Lynn Yamada Davis a dorit să-l ajute pe băiatul său cu partea materială pentru că în perioada respectivă nu mai avea venituri. În felul acesta a reușit să îl mențină pe linia de plutire, acesta având abilități cinematografice.
Cei doi obișnuiau să realizeze mâncăruri sănătoase, care erau foarte apreciate de spectatorii lor. Au format o echipă foarte bine sudată și apreciată de urmăritorii de pe platformele de socializare, dar mai ales de pe YouTube.
„Mama mea era ca un fel de parteneră de crimă”, a declarat fiul regretatei femei, Tim Davis, în vârstă de 27 de ani, într-un interviu, notează New York Times. Tânărul este cel care a editat contul de TikTok.
Un alt lucru pe care l-a solicitat creatoarea de conținut a fost ca fiul său să posteze pe social media videoclipuri mai vechi. Este vorba de unele clipuri pe care mama și tânărul le-au realizat în urmă cu circa 10 ani.