News

Un buzoian s-a oprit să-și numere banii și a fost lovit de autobuz chiar pe trecerea de pietoni. Momentul a fost surprins de un șofer. Video

Bărbat lovit de un autobuz în timp ce traversa numărându-și banii. Totul s-a întâmplat pe o trecere de pietoni din Buzău
27.09.2024 | 14:09
Un buzoian sa oprit sasi numere banii si a fost lovit de autobuz chiar pe trecerea de pietoni Momentul a fost surprins de un sofer Video
Un bărbat a fost lovit din plin de un autobuz în Buzău. Acesta traversa neatent în timp ce număra bani. Sursa foto: Captură video / YouTube / Buzau Net
ADVERTISEMENT

Caz șocant în Buzău. Un bărbat de 38 de ani a fost lovit de un autobuz, joi după-amiază, în timp ce traversa pe o trecere de pietoni, în zona intersecției de la Clubul Polițiștilor din Buzău, conform informațiilor oferite de publicațiile locale Buzoienii și Reporter Buzoian.

Bărbat lovit de autobuz în timp ce-și număra banii pe trecerea de pietoni

În filmările incidentului se poate observa cum pietonul se află pe trecerea de pietoni, moment în care un autobuz care vira la stânga îl lovește. „Din primele date de la fața locului a reieșit că un autobuz condus dinspre strada Prutului către strada Obor, condus de un șofer de 51 de ani, din Săgeata, a surprins și accidentat un pieton, în vârstă de 38 de ani, din Buzău, care s-ar fi angajat în traversarea străzii”, a transmis IPJ Buzău.

ADVERTISEMENT

Gică Toader, directorul Trans Bus Buzău, după ce a analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale autobuzului, a afirmat că pietonul ar fi traversat pe culoarea roșie a semaforului, numărând bani în timp ce se afla pe trecerea de pietoni.

„Am văzut imaginile de pe camerele de supraveghere din autobuz. Autobuzul a plecat pe culoarea verde a semaforului, a virat la stânga.

ADVERTISEMENT

Pietonul a traversat pe culoarea roșie a semaforului, numărând banii ce-i avea în mână în timp ce era pe trecere. Nu s-a asigurat în niciun fel, trecând pe culoarea roșie!”, a precizat Gică Toader, conform buzoienii.ro.

ADVERTISEMENT

Un alt om din județul Cluj a fost lovit din plin de un autobuz

Un alt bărbat, dar din Cluj, și-a pierdut viața după ce a fost accidentat mortal de un autobuz. Medicii ajunși la fața locului nu au mai reușit să-i salveze viața, din cauza gravității rănilor.

Evenimentul tragic a avut loc pe strada Tetarom III, iar la locul accidentului au intervenit echipaje ale pompierilor din Cluj și un echipaj SMURD. Din păcate, bărbatul a suferit traumatisme fatale, care au făcut imposibilă orice tentativă de salvare.

ADVERTISEMENT

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută la un accident rutier petrecut pe raza comunei Bonțida. În accident a fost implicat un pieton, pe care echipajele l-au găsit în stop cardio-respirator. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare întreprinse, a fost declarat decesul bărbatului”, a transmis ISU Cluj.

Din primele informații, se pare că victima mergea pe mijlocul drumului în momentul în care a fost lovită de autobuzul condus de un bărbat de 54 de ani. Șoferul a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform IPJ Cluj.