După ce stăpânul său a căzut cu mașina într-o râpă, un câine a alergat 6 kilometri în pustietate pentru a-l salva. Cum a fost găsit bărbatul, în cele din urmă. Cazul este unul impresionant.
Americanul Brandon Garrett se afla în mașină împreună cu cei patru câini si săi și conducea spre nord, pe drumul US Forest Service 39. Acesta se afla în comitatul Baker, aproape de locul unde campa familia sa.
La un moment dat, bărbatul a pierdut controlul volanului atunci când se afla într-o curbă, apoi s-a prăbușit într-o râpă. În urma accidentului, Brandon a supraviețuit, însă a rămas încarcerat în mașină.
Unul dintre câinii săi a fugit înapoi în tabără, iar familia lui Brandon a realizat, în acel moment, că ceva grav s-a întâmplat, din moment ce animalul a venit în zonă.
Înainte de a-i găsi pe ceilalți membri ai familiei, patrupedul a alergat mai bine de 6 kilometri în pustietate.Conform The Guardian, familia bărbatului a început imediat căutarea lui Brandon.
Bărbatul a fost găsit, în final, încă blocat în mașină, împreună cu cei trei câini, care trăiau și ei. Mașina sa a fost găsită, însă nu se putea ajunge în zonă din cauza terenului.
“Persoana care a raportat a explicat că fratele său, Brandon Garrett, nu a ajuns în tabăra sa ieri după-amiază. Membrii familiei au localizat vehiculul său în această dimineață, dar nu au putut ajunge la el din cauza terenului”, se arată în comunicatul postat de biroul șerifului.
Din moment ce zona în care a căzut mașina era una greu accesibilă, nimeni nu a putut să ajungă la el. A fost nevoie ca echipa de intervenția să folosească drujbe pentru a putea face o cărare.
Pentru a-l putea scoate din râpă pe bărbat, s-a folosit o frânghie. După ce au ajuns și au reușit să-l scoată de la locul accidentului pe Garrett, autoritățile i-au acordat acestuia primul ajutor la fața locului.
După aceea, Garrett a fost dus cu o ambulanță la un elicopter, fiind transportat la un spital din apropiere. Nu au fost publicate imediat detalii despre cât de grave au fost rănile suferite de bărbat după accidentul cu mașina.
Cazul bărbatului este unul impresionant, după ce câinele său a făcut tot posibilul pentru a-l ajuta. Patrupedul a alergat prin sălbăticie 6,5 kilometri, iar totul s-a terminat cu bine.