Premier League

Un campion mondial este simbolul modestiei! Câştigă 120.000 de lire pe săptămână şi conduce o maşină ieftină

14.11.2018 | 18:43
Un campion mondial este simbolul modestiei Castiga 120000 de lire pe saptamana si conduce o masina ieftina

Un campion mondial este un adevărat simbolul al modestiei. N’Golo Kante este apreciat de toţi fanii pentru felul în care se comportă pe teren, dar şi în afara lui. Chiar dacă are unul dintre cele mai mari salarii la Chelsea, fotbalistul francez nu duce o viaţă plină de lux.

N’Golo Kante este un om simplu, iar acest lucru poate fi cel mai bine observat atunci când vine la antrenamentele lui Chelsea. Mijlocaşul de 27 de ani conduce un automobil Mini Cooper S, fabricat în 2015 şi care are un preţ de catalog de 20.000 de lire sterline, în condiţiile în care la formaţia de pe “Stamford Bridge” câştigă 120.000 de lire sterline pe săptămână.

N’Golo Kante este un simbol al modestiei, chiar dacă este campion mondial

N’Golo Kante este un simbol al modestiei, chiar dacă este campion mondial şi are un salariu beton la Chelsea. Noile informaţii apărute în seria Football Leaks îi vor face pe microbiştii să-l stimeze şi mai mult. Mijlocaşul de 27 de ani s-a transferat în 2016 de la Leicester City la Chelsea, iar oficialii londonezi i-au făcut o propunere tentantă, prin care salariul acestuia urma să fie plătit printr-o firmă offshore.

Chiar dacă putea să fie avantajat din punct de vedere financiar, N’Golo Kante a refuzat ferm să semneze un contract. “N’Golo este ferm. El vrea doar un salariu normal. După ce a citit numeroase articole despre investigaţii legate de drepturi de imagine şi de taxe, care vizează jucători şi cluburi, N’Golo a devenit din ce în ce mai îngrijorat că aranjamentul propus ar putea atrage atenţia autorităţilor asupra sa. N’Golo a decis că nu vrea să îşi asume niciun risc”, a fost e-mail-ul trimis de agentul fotbalistului francez către conducerea clubului Chelsea. Dacă ar fi acceptat aranjamentul, N’Golo Kante şi Chelsea ar fi economisit aproximativ un milion de lire sterline pe an.

N'Golo Kante este campion mondial, dar şi un mare simbol al modestiei
N’Golo Kante este campion mondial, dar şi un mare simbol al modestiei