Fondatorul unui grup pop al cărui cântec a devenit imn în timpul protestelor din Rusia, împotriva războiului dus în Ucraina, a murit pe Volga, la vârsta de 34 de ani. Cântărețul Dima Nova, al cărui nume real era Dmitri Svirgunov, a fondat popularul grup Cream Soda, care în melodia „Aqua Disco” a criticat presupusul conac al președintelui rus Vladimir Putin, în valoare de 1,3 miliarde de dolari.
Piesa menționată a fost adesea cântată la proteste înainte și în primele zile ale invaziei militare rusești în Ucraina, iar protestele au devenit rapid cunoscute sub numele de „Partidul Aqua Disco”. Svirgunov a căzut prin gheață în timp ce traversa râul Volga în regiunea Iaroslavl, scrie Meduza. În momentul accidentului, acesta se afla împreună cu fratele său și cu alţi doi prieteni. Grupul său, Cream Soda a confirmat pe Instagram că Svirgunov a murit.
“S-a întâmplat o tragedie. Dima Nova al nostru mergea de-a lungul Volgăi în compania prietenilor și a căzut prin gheață. Ministerul Situațiilor de Urgență îl caută în continuare pe fratele său Roma și pe prietenul său Goşa Kiselev.
Aristarh, prietenul nostru care a căzut și el prin gheață a fost găsit, dar nu a existat nicio modalitate de a-l salva. De îndată ce vom avea informații de la Ministerul Situațiilor de Urgență, vă vom informa”, a scris grupul pe reţelele de socializare.
Administrația districtului Nekrasovski, unde s-a produs tragedia, a descris circumstanțele producerii incidentului. “În această noapte, o companie de zece persoane, oaspeți ai districtului, s-au odihnit în satul Dievo-Gorodishche.
La un moment dat, au decis să meargă în satul Cenţî pe gheața fluviului Volga, iar la întoarcere s-a produs o tragedie: gheața nu a rezistat, iar cinci persoane au ajuns în apă. Curentul este foarte rapid acum – trei oameni au fost târâți sub gheață, încă doi au reușit să iasă. Cu toate acestea, în drum spre spital, unul dintre cei salvați a murit”.
Membrii Cream Soda au devenit simboluri ale mișcării anti-război atunci când comedianul rus Alexander Gudkov a folosit una dintre melodiile lor pentru a-şi bate joc de Putin, care este acuzat că a construit un luxos conac de 1,3 miliarde de dolari lângă orașul Gelendjik, pe coasta Mării Negre.
Liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi, un critic deschis al lui Vladimir Putin, a postat în ianuarie 2021 un videoclip pe YouTube, susținând că complexul deţinut de preşedintele rus include un conac de 190.500 de metri pătrați în care s-ar afla un teatru, un cinema și un cazinou.
“Prietenii lui Putin, care au primit de la acesta dreptul de a fura orice vor din Rusia, i-au fost foarte recunoscători. S-au implicat și au strâns 100 de miliarde de ruble și au construit un palat pentru șeful lor cu acei bani”, a spus Navalnîi într-un film produs de Asociația sa pentru Lupta împotriva Corupției.