Fotbal intern

Un club se desființează în semn de protest după realegerea lui Răzvan Burleanu

22.04.2018 | 10:23
Un club se desființează în semn de protest după realegerea lui Răzvan Burleanu
Răzvan Burleanu în cadrul Adunării Generale a FRF, desfășurată la Casa Fotbalului

Realegerea lui Răzvan Burleanu în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal a dus la o decizie extremă a unui club. Clasată pe locul 3 în Seria Vest a Ligii a 4-a din Vâlcea, al doilea eşalon valoric din judeţ, Damila Măciuca şi-a anunţat, vineri, retragerea din campionat, informează site-ul liga2.prosport.ro.

”Alegerea lui Burleanu la şefia FRF pentru al doilea mandat reprezintă soclul eternităţii unui sistem corupt, fără viitor în FRF. Întrucât venirea lui Lupescu la conducerea FRF, o persoană cu o educaţie extraordinară, un caracter frumos, care ar fi putut schimba în bine destinul fotbalului românesc, nu s-a întâmplat, toţi membrii FC Damila Măciuca am decis astăzi, 20 aprilie 2018, suspendarea oricărei activități sportive din cadrul Ligii 4, ca semn de respect şi solidaritate faţă de valorile adevărate ale fotbalului românesc, care au avut curajul să încerce schimbarea atât de necesară”, a declarat președintele clubului Damila Măciuca, Lucian Munteanu.

Răzvan Burleanu a primit 168 de voturi de la cluburi și asociații județene

”Micii noastre comunităţi din comuna Măciuca, judeţul Vâlcea, îi va lipsi bucuria sportului, dar apreciem că societatea românească are nevoie de o atitudine activă pentru orice faptă care afectează viitorul nostru. Dragi suporteri FC Damila Măciuca, vă mulţumim pentru toată susţinerea voastră şi vă asigurăm că vom găsi noi forme de exprimare și prin alte ramuri ale sportului decât fotbal!”, a mai anunţat Lucian Munteanu.

Retragerea echipei din campionat este cu atât mai surprinzătoare cu cât Damila Măciuca era în lupta pentru promovare, fiind în cărţi pentru a obţine un loc de baraj. Conducerea AJF Vâlcea nu şi-a ascuns înaintea alegerilor la FRF susţinerea pentru Răzvan Burleanu.

Președintele în exercițiu al Federației Române de Fotbal a câștigat fără dubii alegerile. Răzvan Burleanu a primit 168 de voturi de la cluburi și asociații județene, față de doar cele 78 ale lui Ionuț Lupescu, principalul contracandidat. Marcel Pușcaș a primit 8 voturi, în timp ce Ilie Drăgan nu a fost votat de nimeni.

Răzvan Burleanu l-a surclasat pe Ionuţ Lupescu la fiecare categorie în parte. Una singură şi-a împărţit voturile în mod egal, Liga 1.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria FOTBAL INTERN
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 866. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri