News

Un copil de 12 ani explică cum funcționează vaccinul anti-Covid. Clipul video a devenit viral

03.01.2021 | 20:04
Un copil de 12 ani explica cum functioneaza vaccinul antiCovid Clipul video a devenit viral
ADVERTISEMENT

Laura Ghibu, un medic stomatolog român stabilit în Suedia, a făcut alături de fetița ei Astrid, în vârstă de doar 12 ani, un film în care explică cum funcționează vaccinul anti-Covid.

Clipul video a ajuns viral pe rețelele de socializare, în condițiile în care tot mai mulți români se declară nemulțumiți de modul în care decurge campanie de informare desfășurată de autorități.

ADVERTISEMENT

6 din 10 români se declară îngrijorați de pandemia de Covid-19, în timp ce 30% ar accepta să se vaccineze, pentru că nu au încredere.

Campanie de vaccinare explicată de un copil de 12 ani

Când vine vorba de vaccinarea în general, 38% dintre români sunt pro-vaccinare și 20% sunt împotrivă. 20% nu sunt interesați de subiect și 17% dintre respondenți nu au niciun răspuns la întrebare, potrivit sondajului Avangarde.

ADVERTISEMENT

Dacă autoritățile nu reușesc să convingă populația că vaccinul e sigur, vine rândul lui Astrid, o fată de 12 ani să câștige încrederea românilor și să explice pe înțelesul tuturor cum funcționează vaccinul.

„După 1 oră de la postare, am fost contactată de profesorul Raffaele Bruno de la Pavia, medicul infecțiolog care a tratat primul caz de COVID în Italia și care mi-a cerut permisiunea să preia videoul pentru campania de informare asupra vaccinului în toată regiunea Lombardia.A spus că videoul va fi trimis la 10 milioane de locuitori din nordul Italiei! L-am cedat cu plăcere și GRATUIT”, a scris Laura Ghibu pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Vaccinarea începe în România din 4 ianuarie 2021

Valeriu Gheorghiță, medicul desemnat să coordoneze campania de vaccinare în România, a anunțat că țara noastră va începe campania din 4 ianuarie, cu o rată a vaccinării de 20.000 de persoane pe zi.

Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste ultime zile, începând cu primele 10 centre din acele unităţi medicale de linie 1 şi ulterior au intrat în activitate şi celelalte centre de vaccinare.

ADVERTISEMENT

Însă de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social. Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, conform Digi 24.

 

ADVERTISEMENT