News

Cine administrează sediul PMB, acolo unde o statuie s-a prăbușit peste un copil. Nicușor Dan anunţă prima schimbare din funcţie. Update

Până acum, nimeni nu și-a asumat răspunderea pentru accidentul grav care a avut loc în sediul Primăriei Municipiului București, în urma căruia un copil de 7 ani a ajuns în stare gravă, la spital.
25.08.2022 | 09:30
Cine administreaza sediul PMB acolo unde o statuie sa prabusit peste un copil Nicusor Dan anunta prima schimbare din functie Update
Nicușor Dan a promis că va demara o anchetă internă, dar nu a oferit, personal, nicio reacție despre incidentul în urma căruia un copil a fost rănit / Colaj foto: Fanatik / Sursă foto: Hepta, Antena 3
ADVERTISEMENT
26-08-2022
12:06

Nicușor Dan a anunțat vineri că l-a schimbat pe șeful Serviciului Sănătate și Securitate în Muncă. Ce atribuții avea acesta

Nicușor Dan a anunțat vineri, 26 august, că a luat prima măsură administrativă, după accidentul care a avut loc în holul Primăriei Capitalei. Primarul general a decis înlocuirea șefului Serviciului Sănătate și Securitate în Muncă din cadrul PMB pentru ”deficiențe în activitate”.

Numele șefului Serviciului Sănătate și Securitate în Muncă este Dragoș Mateescu, potrivit informațiilor de pe pagina PMB.

Anul trecut, SSM s-a ocupat de medicina muncii și de teste COVID

Atribuțiile Serviciului de Sănătate și Securitate în Muncă au legătură cu angajații PMB, se arată într-un raportul de activitate pe anul 2021. ”Principala atribuție a serviciului este de a asigura managementul sănătății și securității muncii pentru aparatul de specialitate al Primarului General și aparatului permanent de lucru al C.G.M.B.”, se arată în document.

Anul trecut, serviciul a avut printre activități: controlul anual de medicina muncii pentru 1050 de angajați, instruirea personalului în perioada pandemiei, instructaj cu privire la folosirea echipamentului de protecție și a materialelor igienico-sanitare. Se asemenea, SSM s-a ocupat cu achiziționarea testelor RT-PCR și actualizarea kiturilor truselor sanitare de prim-ajutor pentru toate direcțiile.

Nicușor Dan: ”E posibil să iau și alte măsuri”

”Ancheta internă continuă și, în funcție de rezultatele ei, este posibil să iau și alte măsuri administrative. În paralel, reprezentanții PMB au furnizat informații pentru ancheta Poliției legată de acest eveniment”, a mai declarat Nicușor Dan, care spune că a păstrat permanent legătura cu Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, unde se află băiatul rănit.

La mai bine de 60 de ore de la incidentul teribil care s-a petrecut în sediul central al PMB, nimeni nu a ieșit în față să-și asume responsabilitatea pentru rănirea gravă a unui minor de 7 ani. Instituția care are în subordine structuri care se ocupă de disciplina în construcții, consolidează clădiri vechi sau dă amenzi pentru lucrări neconforme, pare să nu-și revină nici acum din șocul prăbușirii unei coloane decorative peste un copil.

Nicușor Dan, fără reacție după incidentul de la PMB

PMB nu a organizat o conferință de presă, iar Nicușor Dan a refuzat să facă măcar un comentariu de pagina de Facebook, acolo unde este, de obicei, foarte activ. Singura reacție a venit din partea instituției sub forma unui comunicat de presă, la câteva ore după accident, în care se specifica faptul că PMB va demara o anchetă administrativă, care se va desfășura în paralel cu cea a poliției. În schimb, se amintea faptul că lucrarea de artă monumentală era expusă în sediul PMB din anul 2016 (din timpul mandatului Gabrielei Firea), iar copilul a ajuns conștient la spital.

ADVERTISEMENT

FANATIK a încercat să afle care sunt structurile din cadrul primăriei Capitalei care avea în responsabilitate și în ce stadiu se află ancheta internă demarată pe data de 22 august.

În acest sens, publicația noastră a solicitat o serie de informații de la biroul de presă a PMB, însă acestea nu au venit până la momentul publicării acestui articol. În măsura în care reprezentanții instituției ne vor oferi răspunsuri la întrebările noastre, le vom publica.

ADVERTISEMENT

Direcția Administrativă din cadrul PMB, condusă de un șef de pe vremea lui Oprescu

Conform informațiilor publice de pe site-ul intituției, Primăria Municipiului București are o structură numită Serviciul Administrare Sedii, care acoperă clădirile deținute de PMB, inclusiv sediul central. Șeful serviciului este Ștefan Iulian Dragomirescu, un fost consilier al lui Nicușor Dan, promovat temporar la conducerea acestui serviciu în februarie 2021, prin concurs.

Serviciul Administrare Sedii este subordonat Direcției Administrative din cadrul PMB, care-l are ca director pe Daniel Calotă. Conform informațiilor FANATIK, Calotă este unul dintre oamenii vechi din primărie. El a ajuns în instituție în timpul lui Sorin Oprescu, după care a fost ”preluat” de Gabriela Firea și a rămas în funcție și sub Nicușor Dan.

ADVERTISEMENT

Această structură are în atribuții inventarierea tuturor bunurilor din primărie și este responsabilă pentru ”tot ce mișcă” în sediul instituției, de la împărțirea birourilor, la amplasarea camerelor de luat vederi, locurile de parcare. Tablourile și operele de artă expuse în primărie sunt asimilate mobilierului și, în mod normal, intră tot în atribuțiile acestui serviciu.

FANATIK a întrebat la Primăria Capitalei dacă Dragomirescu și Calotă au fost sau vor fi audiați în cadrul anchetei administrative. De asemenea, am solicitat informații despre atribuțiile structurii administrative și despre măsurile urgente care au fost luate pentru evitarea unor viitoare incidente, însă nu am primit răspuns.

ADVERTISEMENT

În fruntea Poliției Locale, fostul consul al României în Rusia

Nu în ultimul rând, serviciul de ordine și pază la sediul PMB este asigurat de Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București. Conform informațiilor obținute de FANATIK, în momentul incidentului, la sediul PMB erau mobilizați 8-9 polițiști locali, atât în exterior cât și în interiorul clădirii.

Deși minorul se juca de ceva timp pe holul instituției și a urcat de două ori scările pe care era amplasat monumentul, nici unul dintre ”locali” nu a intervenit. PMB nu a răspuns la întrebarea ”cine este persoana care coordona activitatea polițiștilor locali în seara zilei de 22 august”.

Poliția Locală a Municipiului București este condusă de Daniel Rășică, fost consul general al României În Rusia (Rostov). Rășică a fost prefect al județului Ilfov și apoi director executiv al Poliției Locale Voluntari. El a ajuns la PMB în 2018, când instituția era condusă de Gabriela Firea după ce acesta ar fi fost, în trecut, și șef de cabinet al primarului din Voluntari, Florentin Pandele.

Copilul accidentat în sediul PMB urma să fie operat

Luni, 22 august, un copil de 7 ani a fost rănit grav, după ce o coloană decorativă din sediul Primăriei Municipiului București s-a prăbușit peste el. Minorul se afla în sediul insituției împreună cu tatăl său și a început să se joace pe holul central al clădirii, în timp ce adultul discuta cu un angajat.

Băiatul a fost transportat de urgență la spitalul Grigore Alexandrescu din București, unde se află la secția ATI și urma, seara trecută, să fie supus unei intervenții chirurgicale. Starea copilului este una gravă, conform medicilor. Poliția a început o anchetă în acest caz.

ADVERTISEMENT