Un cunoscut ziarist, candidat surpriză la alegerile parlamentare. Ce partid a ales

Alexa Serdan   
în HotNews
21/10/2020, 23:23
Un cunoscut ziarist, candidat surpriză la alegerile parlamentare. Ce partid a ales
Un cunoscut ziarist, candidat surpriză la alegerile parlamentare. Ce partid a ales. Sursa foto: cnmr.ro

Un jurnalist foarte cunoscut din județul Argeș s-a înscris la alegerile parlamentare care urmează să aibă loc în curând. Gazetarul care deschide lista Partidului Mișcarea Populară (PMP) la Senat a fost în trecut cadru didactic la Universitatea Pitești.

Ulterior, gazetarul a ajuns la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” unde a ocupat postul de lector în urma unui concurs, fiind totodată și cercetător științific la Academia Română, cât și membru al Comisiei Române de Istorie Militară (CRIM).

Potrivit g4media.ro, este vorba de Florian Bichir care în momentul de față ocupă funcția de conferențiar la Universitatea de Apărare, în timp ce în urmă cu ceva vreme era membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Jurnalist renumit, pe listele pentru alegerile parlamentare. Partidul ales

Politicianul în vârstă de 47 de ani este de asemenea, doctor în științe politice și în teologie, având la activ scoase pe piață și câteva cărți. Printre acestea se numără titlurile „Undercover: reportaje sub acoperire” sau „Istoria cu becul în ochi: de la românii din Waffen SS la amantele lui Nicu Ceaușescu”.

Gazetarul Florian Bichir nu este singurul care își dorește un loc în Parlament. Potrivit unui anunț postat pe o rețea de socializare, președintele filialei județene, Cătălin Bulf, s-a înscris în urmă cu puțin timp pentru Camera Deputaților în același județ.

„Am fost azi alături de profesorul și istoricul Florian Bichir și alături de Cătălin Bulf – președintele PMP Argeș la depunerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare.

Ne bucurăm că Florian Bichir este parte a echipei PMP, e nevoie de mai mulți oameni politici care iubesc și respectă România”, a scris secretarul general adjunct al Partidului Mișcarea Populară, Ioana Constantin, pe pagina de Facebook.

Sursa menționată anterior mai arată că Florian Bichir și-a exprimat solidaritatea pentru cei care stau acasă în perioada Stării de Urgență, însă a fost aspru criticat. Se întâmpla în luna mai când ziaristul s-a fotografiat în incinta locuinței sale având în spate un portret al mareșalului Ion Antonescu.

Institutul Elie Wiesel a declarat la vremea respectivă că „postarea reprezintă o provocare la adresa instituțiilor statului”, Ion Antonescu fiind considerat criminal de război.

Fostul prim-ministru al României, executat în anul 1946 la ordinele unui Tribun, a fost subiect de carte pentru Florian Bichir care l-a rememorat în cel puțin trei dintre publicațiile lansate de-a lungul anilor.

Închide ×