Un cuplu și-a dorit să aibă o amintire frumoasă, așa că a decis să facă o poză romantică la malul mării. Cei doi îndrăgostiți habar n-au avut că era cât pe ce să fie ultima din viața lor.
Locurile instagramabile sunt mereu vânate de turiști. Cu toții își doresc poze în cadre spectaculoase, care să se transforme în amintiri frumoase. Ei bine, uneori, goana după astfel de locuri poate fi periculoasă.
Ben Walsh și Laura Taylor au vrut să facă o poză romantică la malul mării. Totul era perfect, însă celor doi nu le-a trecut o secundă prin cap că sunt la un pas de o adevărată tragedie.
Pentru a face poza mult dorită, cei doi s-au sprijinit de o balustradă care, la scurt timp, s-a prăbușit. Ben a rămas atârnat cu capul în jos deasupra unei prăpăstii de 5 metri. Din fericire, familia și doi trecători l-au ridicat în siguranță.
„Nu pot să le mulțumesc suficient celor doi care au fugit spre noi și m-au ajutat să-mi salvez viața. Puteam foarte ușor să mor. N-am putut să dorm în noaptea aceea, revăzând totul în minte.”, a povestit Ben, potrivit Mirror.
Întregul incident a avut loc pe faleza din Gourock, în timpul unui tur pe care cei doi îl făceau cu motocicleta. Căzătura șocantă a lui Ben a fost surprinsă chiar de către Laura, care filma cu telefonul în acel moment.
Imediat după întâmplarea care ar fi putut avea un final tragic, Ben și Laura s-au pozat alături de balustrada ruptă. Având în vedere prin ce a trecut, Ben a început să fie îngrijorat de siguranța balustradelor din acea zonă și a cerut demararea unei anchete.
„A fost ca un coșmar. Am fost cu toții complet traumatizați. Laura s-a dus înainte, eu am căzut înapoi. Am alunecat spre margine, dar cumva am reușit să mă salvez, înfășurându-mi piciorul în jurul stâlpului.
Mama, tata și Laura țipau după ajutor și m-au tras cu ajutorul a doi trecători care au alergat spre noi. Au reușit cu toții să mă tragă de gleznă înapoi pe faleză. Femeia a fugit jos, în caz că aș fi căzut, să încerce să mă ajute.”, a mai spus Ben.
După ce Ben a depus o plângere la consiliul local, autoritățile au început reparațiile balustradelor de pe faleză. Un purtător de cuvânt al Consiliului Inverclyde a declarat că este la curent cu cele întâmplate și că va începe procesul de inspecție și reparație a tuturor balustradelor din zonă.
Ben este conștient că a fost norocos și că a scăpat cu viață, fără să fie accidentat. Totuși, totul se putea termina tragic dacă în locul lui era un bătrân sau un copil. Imediat după incident, Ben și Laura au marcat locul ca fiind periculos, astfel încât să nu mai treacă și alte persoane prin ce au trecut ei.