News

Un deținut a evadat de la un punct de lucru din Satu Mare. Poliția a anunțat semnalmentele fugarului

27.06.2020 | 16:21
Un detinut a evadat de la un punct de lucru din Satu Mare Politia a anuntat semnalmentele fugarului
Un deținut a evadat de la un punct de lucru din Satu Mare. Poliția a anunțat semnalmentele fugarului. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Un deținut condamnat la trei ani de închisoare a evadat sâmbătă de la punctul de lucru al Penitenciarului Satu Mare.

Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, era condamnat definitiv la trei ani și două luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

ADVERTISEMENT

Din datele Administrației Naționale a Penitenciarelor, bărbatul ar fi fugit, în jurul orei 11:30, de la un punct de lucru exterior de pe raza localității Satu Mare.

Un deținut condamnat pentru tâlhărie a evadat de la un punct de lucru din Satu Mare

Pentru găsirea bărbatului evadat din închisoare, cel care executa un regim semi-deschis, s-au luat măsuri de ultim moment.

ADVERTISEMENT

Astfel, s-a decis blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Satu Mare și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră.

“Sâmbătă, 27.06.2020, în jurul orei 11,30, s-a constatat că deţinutul Varga Marius, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la trei ani şi două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localităţii Satu Mare (GAZ penitenciar).

ADVERTISEMENT

Facem precizarea că acesta era clasificat în regim semi-deschis”, precizează Penitenciarul Satu Mare, conform Agerpres.

Poliția a anunțat semnalmentele fugarului

Forțele de ordine de la Penitenciarul Satu Mare anunță că ”în vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Satu Mare şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră.

ADVERTISEMENT

Menţionăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, au menţionat cei din Satu Mare.

La momentul evadării, deţinutul purta tricou roşu, blugi albaştri, tenişi. Pentru orice informaţie cu privire la persoana respectivă, cetăţenii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Satu Mare, la numerele de telefon: 0261/715.488 sau 0261/715.489.

ADVERTISEMENT