Un expert în vaccinuri validează teoria conspirației: ”Structura unică a COVID-19 demonstrează că virusul ar fi putut fi creat de om”

Traian Terzian   
în HotNews
29/05/2020, 08:03
Un expert în vaccinuri validează teoria conspirației: ”Structura unică a COVID-19 demonstrează că virusul ar fi putut fi creat de om”
Un expert australian în vaccinuri validează teoria consiprației și spune că există o posibilitate extrem de mare ca acest coronavirus să fie creat de om în laborator. Sursă foto: Hepta

Un expert australian în vaccinuri validează teoria consiprației și spune că există o posibilitate extrem de mare ca acest coronavirus să fie creat de om în laborator.

Un expert în vaccinuri validează teoria consiprației

Pandemia de coronavirus a făcut ravagii în întreaga lume, iar cei care susțin o teorie a conspirației cum că virusul a fost creat în laborator au acum un aliat de top după ce un expert în vaccinuri spune că acest lucru este tot mai clar.

”Coronavirusul este atât de perfect adaptat pentru a infecta oamenii, încât posibilitatea de a fi făcut într-un laborator chinez nu poate fi ignorată”, a declarat profesorul australian Nikolai Petrovsky, conform Daily Mail.

Acesta a spus că virusul se atașează mai bine de celulele umane decât de orice alt animal, explicând astfel de ce a infectat cinci milioane de oameni. De asemenea, este un motiv întemeiat pentru a verifica dacă virusul a fost scăpat dintr-un laborator din Wuhan.

”COVID-19 a început complet optimizat încă din prima zi, fără a fi nevoie să evolueze”

Profesorul Petrovsky se aștepta să găsească un animal care să fie cel mai sensibil la acest virus, cum ar fi liliecii, considerați sursa inițială a infectărilor, dar a fost surprins când a descoperit că oamenii sunt cei mai expuși.

Expertul a explicat că virusurile tind să se îmbunătățească la infectarea speciilor noi pe măsură ce se adaptează în timp, însă COVID-19 a început ”complet optimizat încă din prima zi, fără a fi nevoie să evolueze”.

”Acesta este un virus nou care nu a mai fost niciodată la om, dar are o legătură extraordinar de mare la receptorii umani, ceea ce este foarte surprinzător”, a afirmat Nikolai Petrovsky.

Specialistul australian consideră că SARS-CoV-2 este perfect adaptat pentru corpul uman, iar acest lucru ridică multe semne de întrebare în privința provenienței sale.

”O posibilitate care nu poate fi exclusă este aceea că SARS-CoV-2 a fost creat printr-un eveniment de recombinare care a avut loc involuntar sau conștient într-un laborator care tratează coronavirusuri și apoi eliberat accidental”, a menționat Petrovsky.

”Teoria laboratorului din Wuhan trebuie să fie luată în considerare”

Expertul în domeniul vaccinurilor a avertizat că statistic este improbabil ca un liliac din cei care dețin genele acestui virus să se fi întâlnit cu un pangolin care are alte gene ce se regăsesc în SARS-CoV-2 și astfel să se fi ajuns la acest virus care apoi a fost transmis la om.

Pangolinii sunt considerați ”gazdă intermediară” a virusului, dar cercetătorii nu numai că nu au găsit o gazdă intermediară pentru COVID-19, nu au găsit boala la nicio specie animală, nici măcar la lilieci.

”Animalele nu s-au mișcat între comunități la fel de mult ca oamenii, așa că este posibil să nu fi găsit încă peștera de lilieci potrivită. Până să se întâmple asta, teoria laboratorului din Wuhan trebuie să fie luată în considerare”, a spus Petrovsky.

Profesorul australian a afirmat că oamenii de știință au fost reticenți la o posibilitatea unor experimente de laborator sau de scurgeri, deoarece orice astfel de reacție ar putea duce la restricții de cercetare.

Președintele american Donald Trump este convins că noul coronavirus are originea artificială în laboratoarele din Wuhan. Liderul de la Casa Albă spune că are dovezi concludente în acest sens.

Oficialii din China resping, în mod public, cele ”24 de minciuni” ale SUA în contextul pandemiei de COVID-19. Supuși unui tir de acuzații, conducătorii de la Beijing au emis un amplu comunicat în care demontează toate scenariile oficialilor de la Washington.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles