Fostul mare internațional a analizat la FANATIK SUPERLIGA și cele două faze controversate care au decis partida din Ghencea. ”Briliantul” consideră că a fost fault în atac la golul anulat oaspeților, dar nu este convins că a fost penalty la Ianis Hagi.
Aflat în studioul emisiunii FANATIK SUPERLIGA pentru a analiza întâlnirea România – Lituania 3-1, din Liga Națiunilor, Adrian Mutu a comparat jocul lui Nicolae Stanciu cu cel al fostului mare jucător dinamovist Dorin Mateuț.
”Singura greșeală de interpretare a lui Stanciu aseară a fost pasa aia către Mihăilă la golul lor. De ce o spun? Pentru că atunci când îl ai pe Mihăilă știi foarte bine că-ți atacă spațiul, el deja începuse să alerge în adâncime.
Acolo putea să ducă mingea mai în față pentru că nu-l ataca nimeni. A încercat o pasă către Mihăilă, adevărat e că și Mihăilă putea să atace în contră și să atace mingea aia. Stanciu îți dă echilibru, maturitate, și este un jucător ca o furnică, adică aleargă peste tot.
Atât în față ajută atacul, dar și în spate. E un 10 pur, nu cum eram eu sau chiar Hagi. Noi eram mai mult spre atacanți puțin, el e mijlocaș. E numărul 10 clasic de pe vremuri, un fel de Mateuț, cu toate că Mateuț era mai marcator.
Pe Stanciu îl vezi că din linia a doua îți atacă în fața porții, după aia îl vezi că recuperează în jumătatea noastră. Face o risipă de energie extraordinară și nu fără motiv e căpitanul echipei naționale”, a declarat Mutu.
Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, a povestit un episod emoționant petrecut la finalul jocului cu Lituania care arată cât de implicat este Stanciu în viața echipei naționale.
”Și mai are ceva din afara terenului și asta cred că contează mult. Este omul care are grijă de toți oamenii din grup. Și nu mă refer numai la jucători. Aseară, Cătălin Gheorghiu a făcut 100 de meciuri ca team manager la echipa națională a României, iar Stanciu s-a îngrijit să facă un tricou cu 100 pe spate.
Când s-a încheiat meciul a luat tricoul, s-a dus la nea Mircea, i-a dat tricoul lui nea Mircea și l-a rugat să i-l înmâneze team managerului. A fost o secvență foarte scurtă de jumătate de minut la finalul meciului”, a spus Vochin, la FANATIK SUPERLIGA.
”Asta demonstrează atmosfera frumoasă care e foarte importantă. Iar Nicu la nivel personal e și caracterial, probabil că asta îl și promovează ca și căpitanul echipei naționale, ceea ce aveam nevoie.
Pentru că nu trebuie să fie un lider neapărat ăla care e marcator pe tabela de marcaj. Un lider poate să fie silențios ca Nicu, care conduce de acolo de la mijloc și demonstrează prin munca pe care o face pe teren”, a completat Adrian Mutu.
Analiștii FANATIK SUPERLIGA au analizat cine ar putea fi înlocuitorul lui Nicolae Stanciu la echipa națională peste câțiva ani și au ajuns la concluzia că singurul care se apropie de calitățile sale este Darius Olaru.
”Dacă vorbim de calitatea lui și de faptul că se duce și în față, și în spate, singurul care îl poate înlocui în momentul de față e Olaru. E singurul care poate să facă amândouă fazele, să recupereze”, a afirmat Adrian Ilie.
”Mie mi-a plăcut foarte mult Olaru aseară. Mi-a plăcut vivacitatea cu care a intrat în teren, personalitatea, cred că a crescut foarte mult. L-am văzut și la FCSB în meciurile internaționale, a fost locomotiva care a tras echipa.
Iar aseară a intrat la fel, ca și când joacă de o viață la echipa națională, fără niciun trac, fără nicio supărare că nu a fost titular. A intrat așa cum și-ar dori fiecare antrenor să intre oamenii de pe bancă.
După ce că suntem norocoși că-i avem pe cei trei din față, care atunci când avem un contraatac pleacă precum rachetele, mai venea și Olaru din spate. Chiar dacă nea Mircea își dorește un joc de posesie, asta se va întâmpla în timp, în momentul de față cred că echipa națională excelează la faza de contraatac”, a încheiat Mutu.