Eugen Neagoe este impresionat de începutul de sezon al Universității Craiova și a analizat jocul prestat de jucătorii lui Mirel Rădoi. Pe cine a remarcat și de crede că turcii nu au șanse în Bănie.
Eugen Neagoe și-a adus aminte de ultima perioadă în care oltenii au avut un start lansat în campionat: „A mai avut Craiova un început bun în mandatul lui Bergodi, cu 6 victorii în primele 7 etape. Un început foarte bun pentru că și o diferență foarte mare de puncte de principalele contracandidate, FCSB și CFR”.
Fostul antrenor al Craiovei îi felicită pentru campania de achiziții: „Arată bine echipa și sper să mențină ritmul. În momentul în care aduci jucători care se pliază pe ceea ce își dorește antrenorul sigur că apar și rezultatele”.
Neagoe știe care sunt cei mai importanți jucători ai Craiovei: „Chiar dacă Mitriță este un fotbalist valoros, echipa joacă bine și nu s-a simțit lipsa lui și se pare că a fost decizia corectă. Baiaram e într-o creștere evidentă și după Mitriță el a fost jucătorul care a avut cea mai bună evoluție. El și Mora sunt cei mai importanți jucători în acest moment.
Eugen Neagoe a reperat care e marea schimbare la Universitatea Craiova față de sezonul trecut: „Constanța în rezultate confirmă jocul solid al echipei. Au plecat și foarte mulți jucători și asta e logic ca la un moment jucătorii să plece și să schimbe climatul”.
Eugen Neagoe consider că Andrei Ivan ar fi trebuit să fie tratat cu totul altfel: „Aș vrea să mă refer la Ivan, care a făcut foarte multe pentru Craiova și nu cred că poate fi blamat. Nu a fost tratat așa cum se cuvine, poate chiar a fost umilit de unii oameni care au declarat anumite lucruri despre el.. E un jucător care a marcat 64 de goluri și a jucat aproape 300 de meciuri. Merita să fie respectat. A făcut ceva pentru Craiova”.
Tehnicianul care a împlinit 57 de ani pe 22 august îi vede pe cei de la Universitatea Craiova într-o postură inedită: „100% sunt principala favorită la titlu. Nu au mai fost niciodată în postura asta, cu un avans așa mare. FCSB și CFR Cluj sunt foarte departe și e o diferență mare. Și dacă înjumătățim punctele tot sunt multe și nu e ușor să recuperezi. Va fi foarte greu pentru că decalajul se poate mări”.
Eugen Neagoe nu are nicio emoții că Universitatea se va califica în grupele Conference League: „Craiova eu zic că se califică la ce am văzut în meciul tur. Am tot auzit că Bașakșehir e cel mai puternic adversar. Dimpotrivă, au avut cel mai ușor adversar. Nu au pus în niciun moment în pericol poarta Craiovei”.
Și-a continuat apoi discursul acid la adresa turcilor: „Foarte slabi mi s-au părut sincer. Au jucat într-un ritm de vacanță. Craiova a jucat foarte inteligent, nu le-au dat spații absolut deloc și au așteptat momentul prielnic. Nu le-au pus absolut nicio problemă în niciun moment.
Au marcat acel gol pe final dintr-o greșeală în apărarea Craiovei, nu că au creat nu știu ce fază spectaculoasă. Eu nu văd să aibă vreo șansă la Craiova și eu cred că Universitatea se va califica fără doar și poate”.
Eugen Neagoe a analizat și problemele campioanei României: „FCSB și CFR Cluj din punctul meu de vedere au loturi foarte valoroase, dar în acest moment nu formează o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Ambele echipe au doar o victorie în campionat.
Eu cred că îi afectează înfrângerea asta cu Argeșul. E vorba de atmosferă, încrederea fiecărui jucător, nu e simplu. După ce au arătat în repriza a doua nu meritau mare lucru, iar ăsta e un semnal de alarmă pentru meciul cu Aberdeen”.
Chiar și în aceste condiții, îi vede din nou calificați în grupa de Europa League: „Totuși cred că FCSB e o echipă mai valoroasă decât Aberdeen și cred că se va califica, dar nu va fi ușor deloc. Astea sunt povești că nu pot să facă față și în campionat și în cupele europene. Păi anul trecut n-au avut nicio problemă”.
Eugen Neagoe are o teorie pentru declinul echipei: „În mare sunt aceeași jucători, ba chiar și cu îmbunătățiri și aceeași antrenori. În momentul în care consideri că ești prea puternic, când intri relaxat pe teren, nu respecți adversarul și meseria, când nu ai o atitudine corectă, să te pregătești bine, pățești ca FCSB și CFR Cluj”.
Nici echipa lui Costel Gâlcă nu l-a dat pe spate, deși sunt pe locul doi: „Doar dacă ne uităm la meciul cu Rapid și la modul în care au fost egalați, putem să ne dăm seama că e vorba de relaxare, lejeritate. S-a văzut cum pierdeau mingea. Rapid sunt într-o poziție bună pentru că reușesc să câștige. Jocul nu e extraordinar. Și cu FCSB au egalat cu noroc și au profitat de greșelile lor. Nu sunt la un nivel foarte ridicat”.
În privința lui CFR Cluj, situația pare și mai disperată: „Un rezultat rușinos cu Hacken. A mai venit și meciul de la Galați, după greșeli pe care nu le-am văzut de foarte mulți ani nici în Liga 2. Și neîncrederea, atmosfera, tot ce se întâmplă în jurul echipei. Nu e ușor să depășești o astfel de perioadă.
A venit și demisia lui Dan Petrescu și chiar îi doresc multă sănătate și să fie totul în regulă. A venit Mandorlini, a schimbat sistemul și prima repriză a fost catastrofală. Echipa a arătat foarte rău chiar dacă au revenit după pauză la vechiul sistem cu 4 fundași. Să vedem cum vor reuși să gestioneze perioada următoare”.