Fotbal international

Un fost antrenor de la Manchester United şi-a anunțat retragerea! ”Nu mai pot continua așa”

11.03.2019 | 15:53
Un fost antrenor de la Manchester United sia anuntat retragerea Nu mai pot continua asa
ADVERTISEMENT

Un fost antrenor al echipei Manchester United şi-a anunțat retragerea din activitate la vârsta de 67 de ani. Tehnicianul olandez Louis van Gaal, care nu a mai antrenat din 2016, a făcut anunțul la postul de televiziune RTL și și-a motivat decizia prin faptul că își dorește să petreacă mai mult timp alături de familie și în mod special de soția sa Truus.

Louis van Gaal și-a anunțat retragerea după ce a antrenat ultima dată Manchester United

”Şi soţia mea are dreptul să trăiască alături de Louis van Gaal. Ea a încetat să muncească în urmă cu 22 de ani pentru a mă însoţi în străinătate. I-am spus că mă voi retrage la 55 de ani. Acum am 67 şi nu mai pot continua aşa”, a fost anunțul de retragere al fostului antrenor de la Manchester United, conform cotidianului francez L’Equipe.

ADVERTISEMENT

Louis van Gaal a fost un fotbalist modest și a evoluat la formațiile Antwerp, Telstar, Sparta Rotterdam și AZ Alkmaar. El s-a remarcat ca antrenor, conducând echipele Ajax Amsterdam, FC Barcelona, AZ Alkmaar, Bayern Munchen, în două rânduri echipa națională a Olandei, și și-a încheiat cariera la Manchester United, de unde a fost demis la finalul sezonului 2015-2016.

Louis van Gaal ridicând trofeul Cupei Angliei câștigat cu Manchester United
Louis van Gaal ridicând trofeul Cupei Angliei câștigat cu Manchester United

Palmares de invidiat pentru Van Gaal

Tehnicianul olandez are vitrina plină de trofee, reușind să câștige de trei ori titlul, o dată Cupa Olandei, o dată Champions league, o dată Cupa UEFA, o dată Supercupa Europei și o dată Cupa Intercontinentală – toate cu Ajax, de două ori titlul în La Liga, o dată Cupa Spaniei și o dată Supercupa Europei – toate cu Barcelona, un titlu cu AZ Alkmaar, un titlu în Bundesliga, o Cupa Germaniei și o Supercupa Germaniei – toate cu Bayern și o Cupa Angliei cu Manchester United. De asemenea, în plamares se mai află o medalie de bronz cu Olanda la Campionatul Mondial din 2014.

ADVERTISEMENT

După ce a plecat de pe Old Trafford, Louis van Gaal a anunțat că își ia un an sabatic, iar apoi a declarat că se va întoarce în fotbal doar dacă primește o ofertă de la un mare club din Anglia. În urmă cu un an de zile, tehnicianul olandez a precizat că încă primește numeroase oferte și despre una dintre acestea că este de nerefuzat.