Fotbal intern

Un fost campion cu FCSB a jucat cu coloana ”praf”: ”Am fost inconștient”

23.02.2021 | 11:12
Un fost campion cu FCSB a jucat cu coloana praf Am fost inconstient
ADVERTISEMENT

Un fost campion cu FCSB a făcut dezvăluiri dureroase despre sacrificiile pe care le-a făcut în finalul carierei. Doi din trei medici i-au recomandat să se lase.

S-a născut la Slatina, dar a debutat în fotbalul mare cu FC Argeș. A jucat la Universitatea Craiova și a cucerit trei titluri de campion al țării cu FCSB.

ADVERTISEMENT

În 2019 s-a întors la Pitești și a pus umărul la revenirea ”violeților” în elita fotbalului românesc. Andrei Prepeliță a jucat împotriva recomandărilor medicilor și a riscat o accidentare extrem de gravă.

Andrei Prepeliță s-a accidentat într-un amical

Andrei Prepeliță a povestit la GSP despre problemele cu care s-a confruntat în finalul carierei. Revenit la FC Argeș, echipa care l-a lansat în fotbalul mare, ”Prepe” a riscat totul pentru piteșteni.

ADVERTISEMENT

”Tot ce am făcut am făcut cu sufletul aici. Eu am pus umărul la promovarea echipei într-o situație riscantă. Anul trecut, pe vremea asta, am avut o accidentare care putea fi foarte gravă. Mi-a sărit un jucător cu genunchiul în cervicală. N-am mai simțit mâinile, picioarele.

Am făcut un RMN, iar doi din 3 doctori mi-au spus să renunț. Vertebra intrase în nerv și presase foarte tare. La un eventual contact mai tare se poate întâmpla ceva grav. La momentul ăla am continuat așa, am fost inconștient”, a povestit Prepeliță, la GSP.

ADVERTISEMENT

Omul din umbra ascensiunii echipei FC Argeș

Până la urmă Andrei Prepeliță a renunțat la cariera sportivă și a trecut în cealaltă tabără, a staff-ului clubului din Trivale.

Deși nu are, deocamdată, licența de antrenor, Prepeliță este cel care se ocupă de pregătirea echipei, tot el fiind responsabil de ascensiunea fostei formații a lui Nicolae Dobrin.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 35 de ani, Andrei Prepeliță are în palmares patru titluri de campion, 3 cu FCSB și unul cu Ludogoreț, o Cupă, o Supercupă și o Cupă a Ligii cu roș-albaștrii.


  • (P) Cota BETANO pentru FC Botoșani – FCSB: 1,78 este cota pentru „FCSB marchează primul gol”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT